Orban, despre amânarea abrogării pensiilor speciale: Poate se va contura o poziţie unitară cu USR

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Epoch Times România)

Premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri, că amânarea abrogării pensiilor speciale de către Parlament ar putea permite majorităţii parlamentare care sprijină Guvernul să îşi contureze o poziţie unitară.

Întrebat despre amânarea celor două proiecte de lege ale PNL şi USR privind eliminarea pensiilor speciale, şeful Executivului a replicat:

"Poate că până la urmă amânarea discuţiilor va permite conturarea unei poziţii unitare la nivelul majorităţii parlamentare care sprijină acest guvern, astfel încât să putem să construim o majoritate pentru soluţia care, clar, din punctul nostru de vedere, este soluţia care să asigure calcularea pensiilor pe baza principiului contributivităţii, cu excepţiile evident cunoscute, care sunt legate de cadrele militare despre care noi susţinem că trebuie să beneficieze de pensii de serviciu pentru că sunt toată viaţa în slujba statului român".

Merită menţionat că iniţial liberalii au inclus în discursul public la categoria excepţii şi pensiile magistraţilor, însă ulterior au rămas doar militarii.

Reamintim că, marţi, Comisia pentru muncă a Camerei Deputaţilor a început dezbaterile privind cele două proiecte de lege care vizează eliminarea pensiilor speciale depuse de PNL şi USR, dar până la urmă dezbaterile au fost amânate până anul viitor, în februarie, la propunerea PSD.

Vă invităm să urmăriţi materialul video.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne