Orban: Mitingul anunţat de PSD este unul de susţinere a "familiei tradiţionale" formate din Dragnea şi Tăriceanu

Ludovic Orban
Ludovic Orban (Mihut Savu (Epoch Times Romania)

Mitingul anunţat de PSD este un miting de susţinere a "familiei tradiţionale" din politică formată din Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu, a comentat, luni, liderul PNL, Ludovic Orban, anunţul făcut de preşedintele PSD în legătură cu mitingul de un milion de persoane ce urmează a fi organizat în mai pentru susţinerea familiei tradiţionale.

"Cred că este un miting de susţinere a familiei tradiţionale din politică, formată din Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Eu cred că nimeni nu are dreptul să politizeze această temă, care este o temă de conştiinţă, iar faptul că PSD politizează această temă arată disperarea în care se găsesc datorită prăbuşirii catastrofale datorată unei guvernări catastrofale, care nu a făcut altceva decât să distrugă echilibrele economice, să creeze haos şi nelinişte în toate sectoarele de activitate din România", a declarat Ludovic Orban, citat de Agerpres, la finalul Biroului Executiv al PNL.

Nu în ultimul rând, Ludovic Orban a reamintit că PSD a mai anunţat şi în trecut că va organiza "un miting de un milion de oameni", însă a reuşit să scoată în stradă doar câteva sute de oameni.

"Asta cu ameninţările cu mitinguri arată grandomania. Aş putea spune şi că ei sunt la guvernare, rostul prezenţei lor la guvernare este să îmbunătăţească viaţa oamenilor, să asigure guvernare care să asigure dezvoltare economică, care să permită fiecărui român să câştige mai bine, să aibă o viaţă mai decentă. Ei să se ocupe de guvernare, pentru că guvernarea este catastrofală, iar vieţile marii majorităţi a românilor sunt afectate de toate aberaţiile care au fost adoptate de aceşti ageamii care nu înţeleg nimic din ceea ce înseamnă economia şi care nu au capacitatea să guverneze această ţară", a declarat Orban.

Reamintim că liderii PSD au decis, luni, în şedinţă CExN organizarea unui miting de amploare în cursul lunii mai, tema oficială fiind susţinerea familiei tradiţionale. Pe surse, adevăratul scop ar fi susţinerea Guvernului şi decapitarea justiţiei.