Papahagi: Romii, o imensă masă de manevră. Sunt dispuşi la orice ca să-şi mai prelungească o zi biata existenţă

Adrian Papahagi
Adrian Papahagi (Epoch Times România)

Câtă vreme romii nu sunt educaţi şi salvaţi de mizeria supravieţuirii de pe o zi pe alta, vor rămâne o imensă masă de manevră, a scris sâmbătă, pe contul său de Facebook, profesorul Adrian Papahagi.

"Vreţi un mega-plan de ţară? Iată: educarea romilor, scoaterea lor din sărăcie. Câtă vreme aceşti oameni nu sunt educaţi şi salvaţi de mizeria supravieţuirii de pe o zi pe alta, vor rămâne o imensă masă de manevră pentru toţi şmecherii care îi încolonează şi îi folosesc, de la mafioţii din propria comunitate, la tartorii din politică.

S-au câştigat alegeri cu câteva zeci sau sute de mii de voturi ale acestor oameni, dispuşi la orice pentru un dumicat cu care să-şi mai prelungească o zi biata existenţă.

Oare a avut măcar un partid acest punct în programul politic? Sau poate le convine tuturor să aibă la dispoziţie o masă de manevră utilă pentru strâns semnături şi voturi?", a declarat Adrian Papahagi, fostul politician care a pus umărul la fondarea a două noi partide - PMP şi M10.