Partidul Marinei Le Pen câştigă alegerile din Franţa pentru Parlamentul European

Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional.
Marine Le Pen, lidera Frontului Naţional. (Getty Images)

Partidul francez Adunarea Naţională, condus de Marine Le Pen, a câştigat majoritatea voturilor în cadrul alegerilor pentru Parlamentul European în Franţa, au arătat două exit poll-uri – un rezultat neplăcut pentru preşedintele francez de centru Emmanuel Macron, potrivit Euronews.

“Este un vot pentru Franţa şi pentru cetăţeni. Este o veste bună şi este vitală pentru o ţară care a plutit în confuzie timp de câteva luni”, a declarat Marine Le Pen.

Un sondaj IFOP a arătat că Adunarea Naţională a câştigat 23,5% dintre voturi, comparativ 22,5% cât a obţinut partidul centrist al lui Macron. Un sondaj Elabe a prezentat date şi previziuni similare, conform cărora partidului lui Le Pen va rămâne cu 24 de locuri în Parlamentul European, comparativ cu 23 de locuri pentru partidul La Republic En Marche al preşedintelui francez.

Jordan Bardella, liderul listei de candidaţi din partea Adunării Naţionale, a afirmat: “Guvernul aflat la putere eşuează, şi în această noapte [Macron] şi politicile sale sunt neacceptate”.

Dar un purtător de cuvânt al preşedintelui Macron a declarat că rezultatele prezentate de exit poll-uri nu vor duce la o schimbare a planurilor guvernului pentru reformă.

Macron doreşte să “intensifice actul II al preşedinţiei sale la nivel naţional, aşadar nu vor urma niciun fel de schimbări în politica” guvernului, a adăugat oficialul.

In ultimele luni, Macron a avut de înfruntat furia manifestanţilor “vestele galbene”, a căror mişcare a fost lansată în noiembrie 2018 ca răspuns la planurile preşedintelui francez de a creşte taxa pe carburanţi şi, ulterior, s-a transformat într-o mişcare de opoziţie la politicile lui Macron considerate a-i favoriza pe cei bogaţi. Protestele, ce au avut loc în diverse oraşe ale ţării, inclusiv Paris, au fost marcate deseori de violenţe şi pagube materiale semnificative.