PAS solicită BNM publicarea Raportului Kroll 2

Maia Sandu, preşedinta PAS
Maia Sandu, preşedinta PAS (europalibera.org)

Preşedintele Partidului Acţiune şi Solidaritate, Maia Sandu, a adresat, luni, o scrisoare Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) în care a cerut prezentarea şi/sau publicarea versiunii complete a Raportului Kroll 2.

Sinteza raportului de investigaţie, publicată la 21 decembrie 2017 de BNM, nu este în măsură să ofere societăţii răspunsuri exhaustive cu privire la toţi cei care au participat la aşa-numitul „jaf al secolului”, soldat cu dispariţia din cele trei bănci a aproximativ unui miliard de dolari SUA, sumă ulterior transformată în datorie publică, consideră PAS.

Făcând referire la prevederile art. 32 şi 34 din Constituţia Republicii Moldova, art. 10 din Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale şi Legii nr.982-XIV din 11 mai 2000 privind accesul la informaţie, Maia Sandu a solicitat prezentarea raportului final despre investigaţia fraudei bancare de la companiile Kroll şi Steptoe & Johnson pentru a fi dat publicităţii sau publicarea de către însăşi BNM a investigaţiei complete a Raportului Kroll 2.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe