PC-ul lui Dan Voiculescu se destramă. Şase membri marcanţi s-au retras din funcţii

Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone
Primarul sectorului 4, Cristian Popescu-Piedone (wikipedia.org)

Cu fondatorul condamnat la ani grei de închisoare pentru fapte de corupţie, Partidul Conservator se destramă. Şedinţa Biroului Politic Naţional a partidului s-a lăsat cu scântei, relatează stiripesurse.ro. Şase lideri ai formaţiunii, în frunte cu prim-vicepreşedintele Cristian Popescu Piedone, au anunţat că se retrag din toate funcţiile deţinute.

Potrivit sursei citate, avalanşa de retrageri a fost stârnită de excluderea din partid, cu un vot (despre care unii susţin că a fost fraudat) a viceprimarului din Câmpia Turzii, Avram Gal, şef al PC Diaspora, acuzat de "delict de opinie." Ca şi context, în PC mocneau deja nemulţumiri pe tema alianţei dintre PC şi PLR-ul lui Călin Popescu Tăriceanu despre care adversarii ministrului Agriculturii, Daniel Constantin, susţin că a fost impusă fără nici o dezbatere în interiorul partidului.

Cei şase conservatori care au renunţat la funcţii sunt Cristiana Anghel, senator PC, care s-a retras din funcţia de vicepreşedinte şi membru al Biroului Politic Naţional, Marian Preda care se retrage din funcţia de vicepreşedinte şi membru al BPN, fostul ministru al Turismului, Maria Grapini (actualmente europarlamentar) care se retrage din funcţia de vicepreşedinte şi membru al BPN şi senatorul Alfred Laurenţiu, acesta anunţându-şi şi el retragerea din BPN.

Marele opozant al lui Daniel Constantin, Cristian Popescu Piedone, prim-vicepreşedinte şi primar al Sectorului 4 şi-a anunţat retragerea din toate funcţiile din partid, declarând că devine simplu membru la PC Sector 4.

Citând surse din PC, stiripesurse.ro mai relatează că, spre sfârşitul şedinţei, senatorul Ilie Năstase s-a ridicat şi le-a spus colegilor că a dat mâna cu Dan Voiculescu şi că va rămâne credincios partidului.

La rândul său, senatorul Mircea Banias i-a avertizat pe cei care îl susţin pe Daniel Constantin (intrat în dizgraţia lui Dan Voiculescu) că este o mare greşeală să se renunţe la Piedone, o astfel de decizie echivalând cu "plecarea a cel puţin jumătate din voturile partidului".

Ulterior, la presiunea celor prezenţi, sancţiunea cu excluderea pentru viceprimarul din Câmpia Turzii a fost retrasă. Acesta va rămâne simplu membru al PC pentru a nu pierde funcţia de viceprimar.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne