Percheziţii la Ministerul Sănătăţii şi la spitale pentru fapte de corupţie privind achiziţii

Aparatură medicală
Aparatură medicală (Epoch Times România)

Ministerul Sănătăţii, Spitalul Cantacuzino, Spitalul Polizu şi Institutul C.C. Iliescu sunt unele din cele 20 de adrese din Bucureşti la care procurorii DNA fac luni percheziţii într-un dosar vizând fapte de corupţie săvârşite de funcţionari publici în cadrul unor programe de achiziţii finanţate din fonduri publice şi din fonduri externe.

Percheziţiile care au loc astăzi în acest dosar vizează verificarea licitatiile pentru achizitionarea de echipamente medicale.

Procurorii Directiei Nationale Anticoruptie - Sectia de combatere a infractiunilor conexe celor de coruptie "efectueaza cercetari intr-o cauza penala ce vizeaza suspiciunea savarsirii, in perioada 2008-2011, a unor infractiuni de coruptie si asimilate celor de coruptie, de catre functionari publici, in cadrul unor proceduri de achizitie, prin programe finantate din fonduri publice si din fonduri externe", potrrivit unui comunicat al DNA.

Verificările se fac la programul national de neonatologie, in valoare de 60 milioane euro, prin care au fost dotate 22 de maternitati din întgreaga ţară, si care a suferit numeroase intarzieri, au afirmat surse oficiale pentru Hotnews.ro.

Razvan Vulcanescu, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, sustine ca ancheta vizeaza aparatura medicala achizitionata in perioada 2007 - 2008 cu fonduri provenite de la Banca Mondiala.

Potrivit unor surse judiciare, in cauza sunt suspiciuni de coruptie in cadrul unor proceduri de achizitie de aparatura si echipamente medicale, iar valoarea ar fi de 7 milioane de euro.

În prezent se efectuează urmărirea penală prin raportare strict la fapte, nefiind începută urmărirea penală faţă de vreo persoană, potrivit DNA.

În dosarul acesta, procurorii sunt ajutaţi de Oficiul de Luptă Antifraudă (OLAF) din cadrul Comisiei Europene, DLAF, precum şi de Serviciul Român de Informaţii şi Brigada Specială de Intervenţie a Jandarmeriei.