Peste 100 de ţări presează pentru o anchetă independentă asupra OMS şi a originii virusului. China, omisă ca ţintă a anchetei

Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus
Directorul OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus (PIERRE ALBOUY/AFP VIA GETTY IMAGES)

O coaliţie de peste 100 de naţiuni, condusă de Australia şi blocul Uniunii Europene, solicită o anchetă independentă asupra originii virusului Wuhan şi a răspunsului Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) la focar, potrivit unui proiect de rezoluţie propus înainte de Reuniunea anuală a Adunării Mondiale a Sănătăţii (AMS), la Geneva, pe 18 mai.

Proiectul de raport pentru cea de-a 73-a şedinţă a AMS solicită o investigaţie „imparţială, independentă şi cuprinzătoare” cu privire la pandemia virusului Wuhan. De asemenea, solicită o anchetă a răspunsului internaţional al OMS la focar, inclusiv a „calendarului agenţiei referitor la pandemia COVID-19”.

Rezoluţia cere „iniţierea în cel mai scurt timp posibil şi în consultare cu statele membre a unui proces în trepte de evaluare imparţială, independentă şi cuprinzătoare, inclusiv prin utilizarea mecanismelor existente, după caz, pentru a analiza experienţa acumulată şi lecţiile învăţate în domeniul sănătăţii din răspunsul internaţional coordonat de OMS la COVID-19”, se arată în proiectul de rezoluţie.

Din rezoluţie a fost omisă China, ca ţintă primară a anchetei şi loc de apariţie a focarului. Textul rezoluţiei subliniază că ancheta trebuie făcută sub egida OMS, care este în prezent acuzată că a minimizat gravitatea focarului la comanda Chinei şi că a emis recomandări care au ajutat la răspândirea focarului.

India susţine anchetarea originii COVID-19 - boala cauzată de virusul Wuhan -, aceasta fiind prima luare oficială de poziţie în această privinţă.

Moţiunea a fost susţinută până în prezent de Australia, toate cele 27 de state membre ale UE, precum şi Rusia, Japonia, Noua Zeelandă, Canada, Marea Britanie, Brazilia şi Republica Coreea.

Rezoluţia îl invită pe directorul general al OMS, Tedros Ghebreyesus, să se coordoneze cu Organizaţia Mondială pentru Sănătatea Animalelor, Organizaţia Naţiunilor Unite pentru Alimentaţie şi Agricultură şi naţiuni pentru a realiza „misiuni ştiinţifice şi de colaborare” şi pentru a „identifica sursa zoonotică a virusului şi modul de apariţie în cadrul populaţiei umane, inclusiv rolul posibil al gazdelor intermediare”.

Presiunea pentru o anchetă survine în condiţiile în care preşedintele Donald Trump a acuzat OMS că a blocat informaţii privitoare la epidemie şi că a fost o „trompetă” a regimului chinez în dosarul virusului Wuhan.

Trump a oprit luna trecută finanţarea către OMS până când administraţia sa va finaliza o revizuire a răspunsului agenţiei Naţiunilor Unite la criza virusului Wuhan.

Moţiunea propusă încă nu a primit sprijin oficial din partea Statelor Unite, însă a fost susţinută vocal de secretarul de stat Mike Pompeo luna trecută.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură