Piraţii sparg legea partidelor. Articolul de lege care cere 25.000 de semnături pentru înfiinţarea unui partid declarat neconstituţional

Augustin Zăgrean
Augustin Zăgrean (Epoch Times România)
Curtea Constituţională (CCR) a stabilit, joi, că articolul de lege care stabileşte numărul minim de membri fondatori care trebuie să fie prezenţi pe lista cu semnăturile de susţinere pentru înregistrarea unui partid politic este neconstituţional.

Cu majoritate de voturi, judecătorii CCR au decis ca dispoziţiile art.19 alin. (3) din Legea partidelor politice nr.14/2003 încalcă Legea fundamentală, relatează Hotnews.

Textul de lege declarat neconstituţional stabileşte că lista semnăturilor de susţinere pentru înregistrarea unui partid politic "trebuie să cuprindă cel puţin 25.000 de membri fondatori, domiciliaţi în cel puţin 18 din judeţele ţării şi municipiul Bucureşti, dar nu mai puţin de 700 de persoane pentru fiecare dintre aceste judeţe şi municipiul Bucureşti", o condiţie care, reamintim, a fost considerată de-a lungul timpului extrem de restrictivă.

Excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de Petru Cristian Bulumac, Ionuţ Valentin Cucu, Claudiu Nicolae Mărginean, în calitate de membri fondatori ai Partidului Pirat România.

"Am rupt legea! Curtea Constituţională a admis contestaţia Partidului Pirat România împotriva Legii Partidelor Politice!!! Art. 19 alin 3 a fost declarat neconstituţional. Nu mai este nevoie de 25000 de semnături din 18 judeţe. Parlamentul are 45 de zile să modifice legea sau se va aplica fără acel articol iar Tribunalul Bucureşti va soluţiona cererea de înregistrare a Partidului Pirat fără să mai pretindă existenţa listelor de semnături.", au comentat vestea, pe Facebook, reprezentanţii Partidului Pirat.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne