Placa funerară a femeii care i-a inspirat pe fraţii Grimm în povestea Albă ca Zăpada, descoperită în Germania

Albă ca zăpada este un renumit personaj de basm popular în multe ţări europene, mai ales în versiunea culeasă de Fraţii Grimm în 1812: Albă ca zăpada şi cei şapte pitici (Schneewittchen und die sieben Zwerge). Se spune că Albă ca zăpada s-a născut deoarece mama ei dorea o fetiţă frumoasă, descrisă în raport cu standardele vremii astfel: faţa albă ca laptele, buzele roşii ca sângele şi părul negru ca abanosul. Mama ei însă a murit la scurtă vreme.

Fraţii Grimm au completat povestea, publicând versiunea finală în 1854, care ar fi fost inspirată de o femeie care a existat cu adevărat: baronesa Maria Sophia von Erthal, hărţuită de mama sa vitregă, care însă nu a fost niciodată sărutată de un prinţ fermecător.

Povestea a ajuns în centrul atenţiei atunci când placa funerară de pe mormântul baronesei a fost restaurată şi expusă recent în muzeul diecezan din Bamberg, în sudul Germaniei.

Placa funerară a baronesei Maria Sophia von Erthal (Archdiocese of Bamberg)

Nefericita de viţă nobilă a locuit într-un castel din Lohr am Main, la o sută de kilometri vest de Bamberg, în nordul Bavariei, şi a murit în 1796, a relatat pentru BBC directorului muzeului, Holger Kempkens.

Castelul din Lohr am Main, Baviera (Getty Images)

Istoria ei era „binecunoscută la începutul secolului al XIX-lea”, a spus directorul muzeului, referindu-se la perioada în care, în 1812, Jacob şi Wilhelm Grimm au publicat prima ediţie a fabulei „Schneewittchen” (Albă ca zăpada), devenită de notorietate împreună cu cei şapte pitici în desenul animat al lui Walt Disney din 1937. Fraţii Grimm scriau basme inspirate din poveşti culese de la „localnici”, a amintit Kempkens, subliniind că trăiau la doar 50 de km de castelul de la Lohr am Main.

Încă din anii 1980, istoricul local Karlheinz Bartels a efectuat cercetări cu privire la „paralelismele” dintre viaţa Sophiei şi personajul Albă ca zăpada. Analogiile care l-au inspirat sunt diverse: printre altele, tatăl văduv s-a recăsătorit cu o femeie autoritară care îi prefera pe copiii ei naturali, creând astfel figura reginei-vitrege. Lohr a fost, de asemenea, un centru faimos pentru producţia de oglinzi (de aici probabil oglinda „dorinţelor”), iar tatăl baronesei deţinea o astfel de fabrică.

Figurile celor şapte pitici ar fi fost inspirate de bărbaţii de statură mică (şi chiar de copii) care erau angajaţi într-o mină din apropiere şi puteau intra mai uşor în tunelurile sale joase.

În istoria baronesei lipsesc, în schimb, alte elemente ale basmului. În special sicriul de cristal, mărul otrăvit şi mai ales prinţul fermecător.

(Alamy)

Sophia a rămas oarbă de tânără şi a murit necăsătorită, într-o mânăstire, la vârsta de 71 de ani. Placa funerară de pe mormântul său a fost păstrată într-o biserică din Bamberg şi apoi într-un spital finanţat de fratele acesteia. În momentul în care spitalul a fost renovat, în anii '70, placa a intrat în posesia unei familii care ulterior a donat-o muzeului. Se pare că între basm şi realitate, de multe ori, există doar mici diferenţe.