PNL şi PMP Iaşi cer demisia primarului Nichita: "Fiecare zi din mandatul său este un chin pentru Iaşi"

Liviu Dragnea, Semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene.  În imagine, Gheorghe Nichita, Liviu Dragnea şi Cristian Adomniţei
Liviu Dragnea, Semnarea contractelor de finanţare din fonduri europene. În imagine, Gheorghe Nichita, Liviu Dragnea şi Cristian Adomniţei (Epoch Times România)

Filialele ieşene ale PNL şi PMP cer demisia primarului Gheorghe Nichita, acuzat că a folosit Poliţia Locală Iaşi în interes personal, pentru a-i spiona iubita.

Preşedintele PNL Iaşi, Cristian Adomniţei, a făcut un apel către Nichita, cerându-i acestuia ca, în urma scandalului în care a fost implicat, să îşi dea demisia din funcţia de primar, relatează Mediafax.

"Facem apel să-şi dea demisia din funcţia de primar. Să nu expună oraşul la încă un an şi trei luni de chin şi să-l lase să respire. I se cere să facă singurul gest de onoare rămas, alături de toţi cei care au făcut parte din sistemul mafiot pe care l-a condus. Problema nu este Nichita doar, ci un întreg sistem mafiot", a declarat duminică Cristian Adomniţei, după şedinţa Comitetului Executiv Judeţean al PNL.

Adomniţei l-a acuzat pe primar că a creat un adevărat sistem mafiot în Iaşi şi i-a cerut să-şi dea demisia, împreună cu cei ce au făcut parte din acest sistem:

"Acum vedem sistemul mafiot creat de PSD şi de Nichita în Iaşi. Au folosit instituţii de forţă, precum Poliţia Locală, şi au recurs la acţiuni de şantaj şi intimidare, implicând şi clanuri interlope. Aflăm acum despre colaborarea primarului Nichita cu clanul Corduneanu. Fiecare zi din mandatul său este un chin pentru Iaşi. Să nu mai expună Iaşiul la acest chin şi să-şi dea demisia, împreună cu cei care au făcut parte din acest sistem mafiot. Să plece toţi, problema nu e doar Nichita", a spus Adomniţei.

Şi preşedintele PMP Iaşi, deputatul Petru Movilă, a catalogat scandalul în care este implicat Nichita drept unul fără precedent în politica românească şi a cerut demisia primarului Iaşului, Gheorghe Nichita, realteaza Hotnews.

"Un edil foloseşte instituţiile statului şi sunt elemente că ar fi implicat şi grupuri infracţionale pentru a spiona un cetăţean liber al României. Este important ca Nichita să-şi dea demisia. Orice zi în care va mai conduce Primăria este în defavoarea Iaşiului. Gheorghe Nichita nu mai poate fi primar", a declarat Movilă.

Potrivit deputatului PMP, viaţa privată a primarului Nichita îl priveşte pe acesta personal, însă, din moment ce a folosit banul public în activităţi anti-constituţionale, ar trebui sa plece de la conducerea oraşului.

Reamintim că primarul Iaşului, Gheorghe Nichita, este cercetat sub control judiciar, fiind acuzat de la abuz în serviciu, instigare la infracţiunea de acces ilegal la un sistem informatic, instigare la infracţiunea de operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice şi instigare la folosire, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii, în formă continuată.

Practic, primarul este acuzat că s-a folosit de Poliţia Locală pentru a-şi spiona iubita, pe care era gelos. Primarul vroia să ştie unde se află femeia în fiecare clipă, dar mai ales cu cine se întâlneşte. Pe maşina acesteia se afla montat un GPS, iar prin intermediul unui telefon mobil făcut cadou, care avea instalat în el o aplicaţie de tip "spy", îi erau verificate convorbirile şi toate datele stocate. Filajul, care a avut loc la Iaşi, Cluj, dar şi şi la Suceava, era decontat din banii primăriei.

Mai multe informaţii despre acest caz puteţi accesa aici.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne