Ponta o spune clar: Nicio sancţiune pentru pesediştii care votează împotriva cererilor DNA

30 septembrie 2013, Parlamentul Romaniei. În imagine Victor Ponta
30 septembrie 2013, Parlamentul Romaniei. În imagine Victor Ponta (Epoch Times România)

Dacă la sfârşitul lunii martie se făcea că nu înţelege întrebarea unui jurnalist care îi cerea să spună dacă îi va sancţiona pe senatorii PSD care au votat în cazul Şova contrar deciziei Biroului Permanent Naţional al PSD, acum, premierul Victor Ponta o spune clar: nimeni nu va fi sancţionat dacă votează împotriva ridicării imunităţii unui parlamentar, fiecare îşi asumă votul.

Întrebat într-un interviu acordat B1 TV de ce niciun parlamentar PSD nu a fost sancţionat deşi în luna februarie avertiza, în cadrul unei conferinţe de presă, că există o decizie a Biroului Permanent Naţional care spune că toate cererile procurorilor trebuie votate favorabil iar cei care nu o respectă vor fi sancţionaţi pe linie de partid, premierul Victor Ponta a replicat: "Nu am spus acest lucru. Am spus că este o decizie de principiu".

Jurnalistul a remarcat că, totuşi, nimeni nu a fost sancţionat până acum. "Nici nu cred că va fi, pentru că, până la urmă, cum votează fiecare, fiecare îşi asumă", a explicat şefului PSD.

În replică, jurnalistul l-a întrebat clar pe premierul Ponta dacă acest lucru înseamnă că poate fi uitată de tot declaraţia sa din luna februarie. "Nu, este o declaraţie politică, o intenţie politică, până la urmă. Parlamentarii - nu, nu ştiu, eu nu îl monitorizez pe fiecare parlamentar cum votează", a afirmat Victor Ponta.

Declaraţiile premierului au loc în contextul în care o serie de parlamentari PSD, ultimul dintre aceştia fiind Ion Ochi, au fost salvaţi de colegii lor din Parlament, care au respins cererile DNA de ridicare a imunităţii în cazul acestora.

Recomandăm şi Ponta schimbă retorica împotriva presei, jurnaliştii se coalizează [video]

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne