Posibilă abordare terapeutică superficială la Ambulanţă în cazul morţii lui Gyuri Pascu

Abordarea terapeutică în cazul lui Gyuri Pascu, diagnosticat cu atac de panică în noaptea morţii, ar putea fi superficială, cred specialiştii de la minister, care au analizat modul în care s-a intervenit când actorul a solicitat ambulanţa.
Gyuri Pascu
Gyuri Pascu (facebook.com)

La Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov a avut loc, miercuri, un control, în urma apariţiei în presă a informaţiei că, în noaptea morţii, Ioan Gyuri Pascu a fost diagnosticat de un medic de pe ambulanţă cu "atac de panică" şi apoi lăsat în casă, fără să i se fi făcut un EKG.

Controlul a fost efectuat de reprezentanţi ai Corpului de Control al ministrului Sănătăţii, inspectori ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă şi reprezentanţi ai Direcţiei de Sănătate Publică a Municipiului Bucureşti, din informaţiile analizate reieşind că ar putea fi vorba de "o posibilă abordare terapeutică superficială."

"Echipa de control a analizat modul în care a fost repartizat acest caz, a analizat fişa de urgenţă prespitalicească şi a discutat cu medicul care a fost la consultaţie, pentru a avea o imagine clară asupra modului în care s-a intervenit. Echipă de control va elabora un raport pe care îl va înainta ministrului Sănătăţii şi şefului Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Informaţiile de până acum denotă o posibilă abordare terapeutică superficială. Urmare a acestui lucru şi după analizarea tuturor documentelor şi procedurilor, Ministerul Sănătăţii va sesiza Colegiul Medicilor din România, care are atribuţii în a se pronunţa asupra unor potenţiale culpe medicale", se arată într-o informare a Ministerului Sănătăţii remisă miercuri Mediafax.

Şi Colegiul Medicilor din Municipiul Bucureşti s-a autosesizat, în urma articolului publicat de tolo.ro pe tema circumstanţelor în care a murit Gyuri Pascu. De asemenea, conducerea Ambulanţei Bucureşti-Ilfov a deschis o anchetă internă pentru a verifica modul în care personalul medical a intervenit în cazul artistului.

Reamintim că, potrivit tolo.ro, în noaptea morţii, Ioan Gyuri Pascu a chemat, la ora 3, o ambulanţă. Medicul i-a dat doar un calmant, i-a pus diagnosticul de atac de panică şi a plecat. Două ore mai târziu, actorul a făcut infarct şi a murit.

Din informaţiile tolo.ro, medicul de la prima intervenţie nu a putut arăta conducerii un EKG, ”ceea ce poate însemna că nici nu i-a făcut.”