Posibilă mişcare strategică pe plan regional: Azerbaidjanul şi Turcia intenţionează, se pare, să formeze o armată unică

(photos.com)

Autorităţile din Azerbaidjan şi Turcia au convenit cu privire la formarea unei armate unice, sperând pe viitor să formeze unităţi militare şi plutoane care să efectueze acelaşi tip de misiuni, a declarat parlamentarul azer Zahid Orudj, membru în Comisia de securitate şi apărare din Mejlis (legislativul de la Baku), a relatat marţi ziarul azer Trend, preluat de publicaţia rusă Vzgliad.

'Exerciţiile comune, desfăşurate de unităţi militare din Azerbaidjan şi Turcia, au arătat că ambele state împărtăşesc acelaşi punct de vedere asupra problemelor regionale şi de securitate şi, alături de aspectele economic, politic şi diplomatic ale acestei relaţii, se creează acum şi componenta cea mai importantă - cea militară', a declarat parlamentarul menţionat, pe fondul unor îngrijorări crescânde privind riscul escaladării tensiunilor din zona enclavei Nagorno-Karabah.

Formula de cooperare dintre cele două state ar trebui să fie nu 'O naţiune, două state', ci 'O naţiune, o armată unică', a subliniat oficialul citat, fără să precizeze modul în care se va putea produce unificarea celor două armate din moment ce Turcia este ţară membră NATO, iar Azerbaidjanul, fostă republică sovietică, bogată în petrol, nu face parte din blocul euroatlantic.

În acest context, Azerbaidjanul speră să îşi perfecţioneze armata, să treacă la aplicarea standardelor NATO, mizând în acelaşi timp pe creşterea influenţei sale în regiune, scrie Vzgliad.

'În acest domeniu, Azerbaidjanul şi Turcia fac paşi strategici împreună. De acum înainte, extinzând posibilităţile, vor putea fi create unităţi militare, plutoane care să desfăşoare aceeaşi misiune pe o anumită direcţie. Pentru aceasta există voinţă politică şi resurse suficiente', a mai adăugat parlamentarul azer.

Un prim pas în acestă direcţie s-ar fi făcut deja, după cum a sugerat deputatul Orudj, care a evocat 'cursuri' (exerciţii) militare comune desfăşurate timp de 12 zile luna trecută.

În afară de ideea unificării popoarelor turcice, care apare pe forumuri, presa rusă evocă în acest context diferendul din Nagorno-Karabah, regiune azeră locuită preponderent de armeni, care a ieşit unilateral de sub jurisdicţia Azerbaidjanului în urma unui conflict sângeros la începutul anilor 90 ai secolului trecut. O reizbucnire a violenţelor este oricând posibilă, mai ales că în zonă au loc incidente în mod permanent, iar părţile se acuză reciproc. Echilibrul este într-atât de fragil încât şi o mică scânteie ar fi suficient pentru reluarea ostilităţilor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe