Preda, către Băsescu: PMP este un partid îngropat de Udrea şi de ciocoiaşii vechi din jurul ei sub ochii dvs

Marian Preda
Marian Preda (Epoch Times România)

Fostul preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară, Marian Preda, i-a dat o replică usturătoare lui Traian Băsescu după declaraţiile acestuia privind reconstruirea PMP după terminarea mandatului.

Înainte să plece la Consiliul European, preşedintele Traian Băsescu a anunţat că după încheierea mandatului va deveni membru PMP şi are intenţia să construiesc un partid nou, fiind analizată posibilitatea de a aduce oameni noi, în aşa fel încât în 2016 românii să aibă o alternativa curată.

"Traian Băsescu recunoaşte eşecul Elenei Udrea la conducerea PMP: 'Trebuie o construcţie nouă şi trebuie analizată posibilitatea de a aduce oameni noi, PMP-ul s-a pricopsit cu câţiva parlamentari chemaţi în instanţă'. De cine au fost ei aduşi şi puşi pe funcţii, domnule Preşedinte? Nu de Elena Udrea? De aceea eu, Lăzăroiu, Hriţuc, Nicuţ, Ciuparu, Borza, Condur şi aproape toţi liderii de filiale am plecat din Fundaţie şi Papahagi, Baconschi, Nicuţ, Ciuparu, Mihaela Stoica şi alţii au plecat din Partid, pentru că a venit la conducere Elena Udrea şi gaşca ei", a precizat Marian Preda.

Fostul preşedinte al Fundaţiei Mişcarea Populară a subliniat că, în mod evident, gaşca lui Udrea nu avea nimic în comun cu criteriile pe care le convenise împreună cu ceilalţi membri: competenţă profesională dovedită înainte de a intra în politică, susţinerea valorilor de dreapta, activitate voluntară (să nu ceară în schimb recompense, funcţii etc) şi integritate.

"PMP-ul e un proiect pentru oameni noi îngropat de Elena Udrea şi de ciocoiaşii vechi din jurul ei. Sub ochii dumneavoastră", a fost concluzia lui Marian Preda.

La rândul său, membrul fondator Adrian Papahagi a precizat că Traian Băsescu este ultimul, dacă nu chiar singurul argument electoral al unei Elena Udrea disperate (cine cunoaşte adevăratele sondaje ştie de ce).

"L-a aruncat deci în luptă pe dl Preşedinte, care promite că va adera la PMP şi-l va transforma într-un partid nou, care va atrage oameni noi. Păi nu era PMP un partid nou cu oameni noi, curaţi şi credibili până a venit Udrea şi au plecat toţi fondatorii? Din păcate, PMP e un proiect compromis, cu atractivitate zero pentru oamenii noi şi curaţi care vor să se implice politic. Mai poate cel mult să-şi facă reciproc respiraţie artificială cu PNŢCD, sau să încerce nişte jocuri cu UNPR şi bunul prieten al dnei Udrea, Gabriel Oprea", a precizat Papahagi.