Predoiu, replică pentru Dorneanu: Sunt de acord cu premierul. Se impune o reformă a CCR

Catalin Predoiu - gov.ro
Catalin Predoiu - gov.ro (Epoch Times România)

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a declarat, sâmbătă, pe blogul personal, că este de acord cu premierul Ludovic Orban că se “impune” o reformă a Curţii Constituţionale. Remarcile ministrului vin în contextul tensiunilor iscate între Orban şi preşedintele CCR, Valer Dorneanu.

„Aceasta este o opinie politică. Sunt de acord cu Prim-Ministrul când spune că se impune o reformă a CCR. Şi nu numai. Uneori, jurisprudenţa recentă a CCR îi ultra-activează competenţele. În optica mea, potrivit Constituţiei, CCR trebuie să se oprească în marginea controlului constituţionalităţii actelor normative cu rang de lege şi a conflictului constituţional.

Uneori, jurisprudenţa CCR a trecut din sfera controlului constituţionalităţii legilor şi cea a contenciosului constituţional, în sfera contenciosului administrativ rezervat instanţelor de judecată şi chiar a mers până la a sugera şi chiar impune Parlamentului legiferarea într-un sens sau altul, substituindu-se practic punctual acestuia”, a susţinut Predoiu.

De asemenea, ministrul Justiţiei este de părere că o astfel de “conduită jurisprudenţială” împinge CCR în jocul politic sau, cel puţin, tinde, chiar şi fără intenţie, la influenţarea jocului politic, adăugând că un astfel de lucru nu este în regulă.

„Pe de altă parte, opiniile politice exprimate în legătură cu funcţionarea CCR trebuie dezbătute între politicieni, aşa cum opiniile juridice sunt rezervate juriştilor. Cred că Preşedintele CCR expune Curtea implicându-se în polemici de natură politică. Opiniile CCR legate de propria funcţionare ar trebui exprimate impersonal şi strict principial, nu ca o replică politică la o opinie politică.

În fine, poziţia CCR de jurisdicţie exclusivă şi supremă în materie constituţională nu exclude şi nu împiedică critica unor decizii ale CCR sau analiza efectelor acestora asupra echilibrelor din stat, funcţionării justiţiei sau echilibrelor macro-financiare publice. De altfel, critici la adresa CCR se pot citi şi în Raportul de ţară MCV. La rândul său, dl. Preşedinte al CCR a criticat în 2017 deciziile de condamnare penală a unui fost lider PSD, calificându-le ca fiind greşite şi pronunţate prin “lentilă politică”, ceea ce i-a atras o hotărâre a Plenului CSM care a stabilit că declaraţiile Preşedintelui CCR încalcă independenţa justiţiei”, a mai afirmat ministrul.

Totodată, Predoiu a precizat că va încerca să iniţieze un dialog instituţional cu CCR pe marginea acestei chestiuni cu scopul de a găsi cele mai bune formule de dialog în astfel de împrejurări.

„Şi poate că nu ar fi lipsită de interes organizarea unei conferinţe ştiinţifice în legătură cu marginile puterilor constituţionale ale CCR prin prisma Constituţiei şi a jurisprudenţei Curţii”, a conchis liderul liberal.

Reamintim că Valer Dorneanu, a susţinut, joi, la Antena 3, că premierul Orban are o “pandemie” împotriva CCR şi a anunţat că are în vedere sesizarea Comisiei de la Veneţia, Consiliului Europei şi a Asociaţiei Curţilor Constituţionale din Europa în privinţa declaraţiilor lui Ludovic Orban împotriva CCR.

Declaraţiile lui Dorneanu au fost făcute în contextul în care, tot joi, Orban a declarat că decizia CCR privind legea care dă dreptul Parlamentului să stabilească data alegerilor este „abracadabrantă” şi „o încălcare flagrantă a Constituţiei de către organismul care trebuie să fie paznicul Constituţiei”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne