Premierul polonez atrage atenţia asupra pericolelor unui război 'nu doar în estul Ucrainei'

Preşedintele Consiliului European,  Donald Tusk.
Preşedintele Consiliului European, Donald Tusk. (Sean Gallup / Getty Images)

Premierul polonez Donald Tusk a atras atenţia asupra pericolelor unui război 'nu doar în estul Ucrainei', într-un discurs susţinut luni dimineaţă la ceremoniile de marcare a 75 de ani de la agresiunea Germaniei naziste împotriva Poloniei, agresiune care a declanşat cel de-Al Doilea Război Mondial, transmite AFP.

La Summitul NATO din această săptămână, liderii statelor membre 'vor reflecta împreună asupra unei noi politici care va avea ca obiectiv principal securitatea şi eficacitatea acţiunii comunităţii noastre occidentale în faţa ameninţării unui război, nu doar în estul Ucrainei', a spus Tusk.

'Mai este încă timp de a-i opri pe cei pentru care violenţa, forţa, agresiunea devin încă o dată arsenalul unei acţiuni politice', a subliniat Tusk, desemnat sâmbătă pentru funcţia de preşedinte al Consiliului European, în locul belgianului Herman Van Rompuy.

Tusk a cerut ca solidaritatea europeană şi euroatlantică 'să ia o dimensiune practică'.

'Observând tragedia ucrainenilor, războiul, pentru că trebuie folosit acest termen, ştim că septembrie 1939 nu trebuie să se mai repete niciodată', a spus el la locul fostei bazei poloneze de la Westerplatte, în apropiere de Gdansk, împotriva căreia cuirasatul german Schleswig-Holstein a tras, în zorii zilei de 1 septembrie 1939, primele salve ale celui de-Al Doilea Război Mondial.

Alte ceremonii de marcare a începutului celui mai sângeros conflict din istoria umanităţii sunt prevăzute în cursul după-amiezii la Gdansk, în prezenţa preşedintelui german Joachim Gauck şi a omologului său polonez Bronislaw Komorowski.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe