Preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie", Teodor Mărieş, cere arestarea preventivă a lui Ion Iliescu şi a lui Cico Dumitrescu

Reprezentant al supravieţuitorilor Revoluţiei din decembrie şi sângeroasei Mineriade care a urmat, Teodor Mărieş cere arestarea preventivă a fostului preşedinte Ion Iliescu şi a lui "Cico" Dumitrescu.
Teodor Mărieş, 4 iunie 2015
Teodor Mărieş, 4 iunie 2015 (Florin Chirilă)
Se încarcă player-ul...

Preşedintele Asociaţiei "21 Decembrie", Teodor Mărieş, a cerut vineri, în cadrul unei conferinţe de presă pe tema dosarului Mineriadei, arestarea preventivă a lui Ion Iliescu şi a lui Emil "Cico" Dumitrescu în dosarul Mineriadei.

Potrivit lui Mărieş, "Cico" Dumitrescu a declarat ieri, la Parchet, că a luat legătura cu Ion Iliescu, ceea ce înseamnă că cei doi îşi pot corela declaraţiile, pentru a induce în eroare justiţia.

Totodată, în contexul închiderii dosarului Revoluţiei, Mărieş cere demisia procurorului general, Tiberiu Niţu, şi a procurorului Ion Vasilache, care s-a ocupat de acest dosar. "Cu siguranţă, Asociaţia 21 Decembrie va ataca decizia la Înalta Curte."

Reamintim că obligat de CEDO să redeschidă dosarul Mineriadei, după ani de tergiversări, Parchetul General a început, luni, să îi pună sub urmărire penală, rând pe rând, pe principalii protagonişti ai tragicelor evenimente.

Astfel, după mai bine de două decenii de tergiversări, în ultimele zile, procurorii au început urmărirea penală pentru infracţiuni contra umanităţii pe numele mai multor nume grele asociate cu crimele de la Mineriada din 13-15 iunie: Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Cico Dumitrescu, Miron Cozma, Cazimir Ionescu şi fostul şef al Direcţiei Procuraturilor Militare în iunie 1990, generalul Mugurel Florescu.