Preşedintele Cataloniei abordează problema independenţei. Solicită convorbiri cu noul premier spaniol

Quim Torra, noul lider regional al Cataloniei
Quim Torra, noul lider regional al Cataloniei (Alex Caparros/Getty Images)

Preşedintele guvernului catalan, Quim Torra, confirmă angajamentul pentru obţinerea independenţei Cataloniei, solicitându-i noului premier spaniol Pedro Sanchez să poarte discuţii despre impasul dintre Barcelona şi Madrid.

“Acest guvern doreşte să devină stat independent în forma unei republici”, a precizat Torra după ce guvernul regional catalan a fost învestit sâmbătă în Barcelona.

Revenirea naţionaliştilor la putere în Catalonia a pus capăt câtorva luni de guvernare directă din către Madrid a regiunii semiautonome.

“Domnule prim ministru Pedro Sanchez, vă invit să discutăm, să abordăm această problemă, să ne asumăm riscuri”, a afirmat Torra, la câteva minute după ce Sanchez a fost învestit sâmbătă în Madrid.

“Trebuie să ne aşezăm la aceeaşi masă şi să negociem, de la guvern la guvern”, a precizat Torra. “Această situaţie prin care trecem nu mai poate continua nici măcar o zi”.

Socialistul Sanchez l-a înlocuit pe fostul premier Mariano Rajoy deoarece parlamentul a votat moţiunea de cenzură împotriva acestuia după ce câţiva foşti membri ai partidului conservator de guvernământ – Partidul Popular – au fost condamnaţi pentru corupţie.

Ca şi predecesorul său, Sanchez, în vârstă de 46 de ani, a criticat dur tentativa de secesiune a Cataloniei, însă a promis că va încerca să “construiască legături” cu noul guvern catalan.

Politicianul separatist Quim Torra a devenit noul preşedinte al Cataloniei în 14 mai, după ce Parlamentul regional a eşuat în tentativele sale succesive de a-l renumi pe fostul lider Carles Puigdemont.

Puigdemont a fugit în Belgia în octombrie 2017 după ce premierul Rajoy a demis administraţia catalană pentru organizarea referendumului de independenţă interzis, iar recent a fost arestat în timp ce călătorea în Germania, pentru a ajunge în Belgia. Arestarea a avut loc pe baza unui mandat european.

Fostul lider catalan este liber să se deplaseze în Germania, fiind eliberat din detenţie în aşteptarea deciziei instanţei cu privire la cererea de extrădare înaintată de Spania. Însă el nu poate ieşi din ţară.