Preşedintele ICCJ: Justiţia îşi desfăşoară activitatea independent de campaniile care se derulează în jurul ei

Livia Stanciu, judecător , preşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Livia Stanciu, judecător , preşedinte la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (Epoch Times România)

Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), Livia Stanciu, a declarat că Justiţia îşi desfăşoară activitatea independent de campaniile care se derulează în jurul ei, iar magistraţii judecă dosarele în raport cu probele de care dispun, relatează Agerpres.

”Justiţia îşi face activitatea şi îşi desfăşoară activitatea independent de tipul de campanie care se derulează în jurul ei. Şi cred că acesta este lucrul esenţial care trebuie înţeles de către toată lumea. Nu desfăşurăm activitate de judecată, nu judecăm în raport de ceea ce se discută în timpul campaniilor electorale. Judecătorii judecă dosarele în raport de probele pe care le au în cauza respectivă, sigur, respectând nişte termene procedurale, care sunt impuse tot de către legiuitor, respectând, într-adevăr etapele”, a declarat Stanciu.

Pe fundalul înmulţirii dosarelor penale având protagonişti figuri politice importante, ceea ce a rezultat în atacuri la adresa Justiţiei, preşedintele ICCJ a subliniat că liderii politici ”au depăşit gradul admisibilităţii” în această campanie pentru alegerile prezidenţiale.

Livia Stanciu a subliniat că justiţia se face doar în sălile de şedinţă ale instanţelor de judecată.

”I-am încurajat însă întotdeauna pe colegii mei ca, independent de activităţile pe care le realizează - fie ei, în mod direct, de apărare a reputaţiei profesionale, fie prin sesizarea, să zicem directă, din oficiu de către CSM a Inspecţiei Judiciare şi prin acele comunicate de presă care apar -, independent de acest lucru, ei trebuie să-şi continue activitatea de judecată, care se derulează doar în sălile de şedinţă”, a adăugat preşedintele ICCJ.

Livia Stanciu a adăugat că judecătorii nu dau atenţie lucrurilor care se dezbat în afara sălii de judecată.

”Nu ţinem cont, vă spun din start, de nimic din ceea ce se dezbate în afara sălii de şedinţă, chiar dacă de foarte multe ori sunt şi lucruri care sunt prezentate trunchiat prin raportare la ceea ce anume desfăşoară judecătorul”, a concluzionat Livia Stanciu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne