Preşedintele Iranului promite că îl va înfrânge pe Donald Trump

Preşedintele iranian Hassan Rohani
Preşedintele iranian Hassan Rohani (Atta Kenare/AFP/Getty Images)

Preşedintele iranian Hassan Rohani a promis că îl va “înfrânge” pe omologul său american Donald Trump după ce SUA a dat undă verde celui de-al doilea val de sancţiuni împotriva Teheranului.

Casa Albă a reimpus sancţiuni economice severe după ce a scos Statele Unite dintr-un acord nuclear semnat în 2015, care urmărea să limiteze abilităţile nucleare ale Iranului. Recentul val de sancţiuni a fost lansat de SUA la începutul acestei luni şi vizează sectorul petrolier al Iranului, potrivit Express.co.uk.

Rohani a declarat: “Americanii cu siguranţă vor fi învinşi pe această cale. Calea pe care au ales-o este greşită şi incorectă. Dacă ei sunt cinstiţi şi urmăresc securitatea regională, atunci nu aceasta este calea. Dacă ei sunt oneşti şi respectă poporul iranian, nu aceasta este calea”.

Noile sancţiuni interzic companiilor străine să achiziţioneze ţiţei iranian. De asemenea, ca urmare a aplicării sancţiunilor, companiilor care vor face afaceri cu Iranul li se va interzice să facă afaceri în SUA.

În plus, noile sancţiuni vizează şi sectorul energetic, al transporturilor maritime de mărfuri şi cel financiar.

Trump a promis că firmele şi companiile care vor face afaceri cu Iranul vor fi lovite de noile sancţiuni, însă UE doreşte să susţină companiile implicate într-un comerţ cu Teheranul.

Rohani a lansat atacuri repetate împotriva lui Trump de la reimpunerea sancţiunilor, promiţând că ţara sa va rezista măsurilor “nemiloase” ale SUA.

Opt ţări, inclusiv Italia, India, Japonia şi Coreea de Sud, fac excepţie de la noile sancţiuni americane aplicate asupra sectorului petrolier.

Trump a justificat măsurile luate prin faptul că Iranul “ameninţă SUA şi aliaţii noştri şi susţine terorismul”.

Administraţia de la Casa Albă doreşte ca Iranul să suspende producerea de rachete balistice şi, totodată, să nu mai sprijine forţele aliate din Siria, Irak, Liban şi Yemen.

La scurt timp după ce Trump a reimpus a doua tranşă de sancţiuni împotriva Iranului în 5 noiembrie, sistemul internaţional de mesagerie financiară SWIFT a anunţat suspendarea mai multor bănci iraniene din sistemul său, potrivit Zero Hedge. “Conform misiunii noastre de a susţine rezistenţa şi integritatea sistemului financiar global în calitate de furnizor neutru de servicii, SWIFT suspendă accesul anumitor bănci iraniene la sistemul de mesagerie”, a anunţat instituţia, al cărei sediu este în Belgia.

SWIFT a adăugat: “Acest pas, deşi regretabil, a fost luat în interesul stabilităţii şi integrităţii sistemului financiar global mai amplu”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe