Preţurile europene la energie se află la cea mai înaltă cotă din ultimele 10 luni

(JOE KLAMAR / AFP / Getty Images)

Pe fondul îngrijorărilor că noile sancţiuni impuse de Uniunea Europeană împotriva Rusiei ar putea spori costul de producţie al utilităţilor locale, preţurile europene la energie se îndreaptă spre cel mai ridicat preţ începând din septembrie.

Cota de referinţă a preţurilor la energie, contractul german pe 2015, a crescut cu aproape 2,2%, în timp ce cota franceză a înregistrat o creştere de 1,3%, iar preţurile nordului Europei au crescut cu 4,4% în ultimele 10 luni, potrivit datelor colectate de Bloomberg. Noua rundă de sancţiuni impuse Rusiei de către UE, care a importat în 2013 46% din gazul utilizat şi 31% din necesarul de cărbune de la Rusia, a declanşat o serie de îngrijorări cu privire la posibilitatea unei sistări a furnizărilor, în pofida faptului că sectoarele de gaze şi de cărbune ale Rusiei nu au fost vizate de sancţiunile europene.

Preţurile de energie ale Germaniei au crescut la 36,15 euro pe 29 iulie, cea mai mare creştere din ultimele patru luni. Cărbunele a ajuns la cea mai mare cotă din ultimele şapte săptămâni, 80,5 de dolari tona, dar a revenit la 78,8 dolari miercuri, potrivit Bloomberg.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Economie