Pro-comunismul persistent al New York Times

Fortul 13 Jilava
Fortul 13 Jilava (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Puţini occidentali au înţeles ori înţeleg comunismul. Asta se reflectă nu doar în lipsa lor de cunoştinţe privind istoria comunismului ori viaţa sub comunism, dar mai ales în sentimentele favorabile ale tinerilor occidentali faţă de comunism. Majoritatea dintre ei au auzit de Robben Island (unde Nelson Mandela a fost întemniţat pentru mulţi ani după ce a fost găsit vinovat în instanţă de terorism) dar nu pot identifica pe nume nici măcar un singur gulag sovietic ori pe cel românesc de la Canalul Dunărea-Marea Neagră. Conform unui sondaj de opinie efectuat toamna asta în Statele Unite, 23% dintre tinerii între 21 şi 29 de ani îl consideră pe Stalin un "erou", şi un procent aproape identic îl consideră "erou" şi pe dictatorul comunist al Coreei de Nord, Kim Jong Un. [Detalii: http://thefederalist.com/2017/11/01/study-nearly-half-millennials-prefer-socialism-capitalism/] Conform aceluiaşi sondaj, doar 71% dintre ei stiu ce înseamnă comunismul şi 44% dintre ei preferă să trăiască într-un sistem socialist. Ne-am aştepta ca generaţia tânără să fie mai bine informată asupra comunismului şi ororile lui, considerând că în cei 100 de ani de comunism au fost exterminate, fie direct (adică executaţi) ori indirect (adică prin politici extreme care au cauzat moartea), 100 de milioane de oameni. Adică 1 milion de fiinţe umane pe an. Niciodată în istoria omenirii nu a mai existat un sistem politic atât de crud şi antiuman. Începând cu Lenin, continuând cu Stalin şi ceilalţi lideri sovietici, cu Mao şi ceilalţi lideri comunişti chinezi, apoi vietnamezi, coreeni, cambogieni, europeni (români, albanezi, etc) şi, dincolo de Ocean în America Latină, cu Fidel Castro, comuniştii şi teroriştii fanatici de stângă din Uruguay şi Argentina, cu vicioşii terorişti comunişti peruani ai lui Sendero Luminoso (care în decurs de 12 ani între 1980 şi 1992 ani au ucis peste 69.000 de oameni), şi cu comuniştii din Columbia şi Venezuela, uşor se ajunge la 100 de milioane de persoane exterminate de aceşti monştri ai istoriei care au dobîndit puterea promiţând libertatea dar au impus dictatura şi genocidul.

Cum se explică confuzia şi ignoranţa privind comunismul în lumea Occidentală? Cauzele sunt multe, dar una majoră este presa. Un alt motiv e faptul că Occidentul, cu excepţia Germaniei de Est, nu a cunoscut dictatura comunistă. Occidentul a fost leagănul ideile comuniste dar nu le-a aplicat la nivel politic niciodată. În Occident nu au existat lagăre de concentrare. Nicio ţară occidentală nu a avut gulaguri. Dictaturile occidentale de tipul Franco în Spania ori Salazar în Portugalia, au fost tranzitorii, de scurtă durată, ne-sistemice, şi, am putea chiar spune, palide în comparaţie cu cele mai "blânde" regimuri comuniste. Gulagurile au fost o invenţie comunistă care Germania nazistă a folosit-o să extermine nu propria populaţie ci străinii, în principal evreii şi "tzigoiner".

New York Times şi genocidul ucrainean

Surprinzător cum ni s-ar părea, cel mai pro-comunist dintre marile cotidiene occidentale a fost şi rămâne New York Times, ziar cu o circulaţie zilnică de aproape 2 milioane. New York Times a refuzat, cu încăpăţinare, să condamne comunismul, fie el în Rusia, China ori chiar în România. Învăţăm multe detalii privind simpatia lui New York Times pentru comunism din cartea recent publicată a lui Anne Applebaum şi intitulată How Stalin Hid Ukraine's Famine from the World ("Cum a reuşit Stalin să ascundă foametea din Ucraina de restul lumii"). [Recenzie: https://www.theatlantic.com/internaţional/archive/2017/10/red-famine-anne-applebaum-ukraine-soviet-union/542610/] Cu toate că subiectul principal al cărţii e oribila foamete din Ucraina din anii 1932-1933, cartea dă detalii ample privind modul în care propaganda stalinistă, preluată naiv de presa occidentală, dar mai ales de New York Times, a ascuns de restul lumii una din cele mai mari tragedii din istoria comunismului şi mai ales a vecinilor noştri ucrainieni. Scriam săptămâna trecută că în 1929 Stalin a început colectivizarea forţată a agriculturii în Uniunea Sovietică. Milioane de ţărani, dar mai ales chiaburi (kulaks), au fost deposedaţi de pământ, vite, animale şi uneltele de muncă agricole, şi au fost forţaţi să intre în colhozuri. Milioane dintre cei care s-au opus au fost exterminaţi, împuşcaţi, ori mutaţi cu forţa în Siberia unde au murit. Politica stalinistă a avut un impact deosebit de grav în Ucraina unde între 1932 şi 1933 au murit aproape 4 milioane de ţărani. Din fericire, la vremea aceea Basarabia încă făcea parte din România Mare, ţăranii de acolo fiind scutiţi, pentru o vreme, de teroarea stalinistă.

În toamna lui 1932 agenţii terorii staliniste au invadat Ucraina confiscând din gospodăriile ţăranilor tot ce au aflat: grâu, porumb, cartofi, sfeclă, varză, animale. Rezultatul a fost un dezastru şi o foamete fără precedent. Presa sovietică, ţinută din scurt de Stalin şi propagandiştii lui, nu a menţionat foametea deloc. La fel, de fapt, ca şi presa occidentală. Pe vremea lui Stalin, jurnaliştii occidentali locuiau în Moscova şi nu li se permitea să iasă din capitala sovietică decât cu aprobarea autorităţilor sovietice, deseori întovărăşiţi de oficialităţi sovietice, trebuiau să urmeze trasee stabilite în prealabil de autorităţi, şi se puteau opri în localităţi, vizita obiective şi lua interviuri doar la indivizi autorizaţi de autorităţile sovietice. Articolele erau citite îndeaproape de cenzorii sovietici şi, înainte ca ele să fie transmise prin telegraf în Occident, trebuiau semnate şi ştampilate de autorităţile sovietice. Majoritatea jurnaliştilor scriau din auzite, repetând informaţii şi propagandă publicată în presa stalinistă. Contacte directe cu oamenii de rând erau imposibile, şi ştirile din provincie lipseau aproape cu desăvârşire.

Walter Duranty - un jurnalist aservit stalinismului

Între 1922 şi 1936, jurnalistul principal acreditat de New York Times la Moscova a fost britanicul Walter Duranty. A fost cel mai influent şi bine plătit jurnalist din vremea lui, dar şi cel mai naiv, fiind păcălit de propaganda lui Stalin, şi scriind articole elogioase la adresa lui şi a Uniunii Sovietice. Sub Stalin, ştirile din Uniunea Sovietică parveneau cu greu şi politicienii Occidentului depindeau, în mare măsură, de jurnalişti şi articolele lor pentru a cunoaşte şi înţelege ce se petrece în Uniunea Sovietică. De fapt, Duranty a fost sursa principală de informaţii despre Uniunea Sovietică pentru Preşedintele Roosevelt în anii 30 şi a influenţat politica americană faţă de Uniunea Sovietică vreme de mulţi ani. În 1931 New York Times i-a publicat 13 articole despre Uniunea Sovietică sub Stalin şi, pentru asta, în 1932 i s-a conferit prestigiosul Pulitzer Price pentru excelenţă în jurnalism. Doar după mulţi ani, alţi jurnalişti, inclusiv de la New York Times, au reuşit să contracareze imaginea favorabilă pe care New York Times o transmitea Occidentului, prin intermediul lui Duranty, despre cel mai groaznic tiran al omenirii. Aceeaşi imagine falsă a transmis-o şi prin articolele lui despre foametea din Ucraina. În 1941 New York Times l-a concediat pe Duranty, dar numai în anii 1980 a început să se distanţeze de dezinformarea publicată vreme de decenii privind Uniunea Sovietică. Vreme de mulţi ani intelectuali şi personalităţi ucrainiene, organizaţii ale ucrainenilor în Canada şi Statele Unite, şi grupuri anti-comuniste au cerut în repetate rânduri lui New York Times şi consiliului de conducere a lui Pulitzer Price să-i retragă lui Duranty, post-mortem, premiul pentru excelenţă în jurnalism. În 2003 Pulitzer a respins solicitarea.

Articolele despre genocidul ucrainean erau scrise în termeni eufemistici. Duranty insistă că politica de colectivizare, dură pe alocuri, era făcută "pentru o cauză nobilă", iar faptul că unele persoane au devenit victime ale politicii de colectivizare a lui Stalin era comparat cu o omletă gustoasă care impune spargerea ouălor. Folosind o frază faimoasă a lui Lenin, Duranty explica "you can't make an omlette without breaking eggs" ("nu poţi face omleta fără să spargi ouă") Sovieticii au văzut în Duranty un instrument util pe care l-au protejat şi au făcut tot posibilul să asigure că se simte bine în Moscova. I-au dat un apartament mare, i-au îngăduit să aibe o maşină la scară şi un şofer, şi i-au permis să aibă o amantă. Cel mai mare privilegiu conferit lui, însă, a fost accesul la Stalin. Duranty a luat două interviuri marelui tiran, ceea ce majoritatea jurnaliştilor occidentali nu au reuşit. Vreme de câţiva ani, pe parcursul anilor 30, Duranty a avut acces direct atât la Stalin cit şi la Preşedintele american Roosevelt.

Duranty cunoştea bine situaţia şi foametea din Ucraina. În 1933 a călătorit acolo, a văzut situaţia precară a ţăranilor Ucrainei, dar nu a suflat o vorbă. În niciun articol publicat de el nu a menţionat foametea din Ucraina. Într-o discuţie privată cu un diplomat britanic, însă, şi-a exprimat opinia că foametea a cauzat moartea a "până la 10 milioane de oameni". ("quite possibly that as many as 10 million people may have died directly or indirectly from lack of food") De ce nici el nici New York Times nu au scris despre această atrocitate? Probabil pentru că, speculează autoarea, şi-ar fi pierdut credibilitatea deoarece până atunci au publicat doar articolele laudative la adresa comunismului sovietic.

Gareth Jones - un jurnalist neaservit stalinismului

Dacă lui Duranty i-a lipsit integritatea jurnalistică, Garet Jones a dovedit-o din abundenţă. Applebaum scrie despre acest jurnalist britanic tânăr, dar mai puţin cunoscut, care a avut norocul să obţină o viză pentru Uniunea Sovietică, a reuşit să ajungă în Ucraina, a văzut foametea şi atrocităţile cauzate de colectivizarea stalinistă, şi a publicat despre realităţile pe care le-a văzut. Duranty a încercat să-l discrediteze, la fel ca şi bordul de editori a lui New York Times.

Gareth Jones a fost un tânăr galez, pentru o vreme secretar al Premierului britanic David Lloyd George. Vorbea cursiv rusa şi, în 1932 cînd a ajuns în Uniunea Sovietică, avea doar 27 de ani. Pe vremea aceea încă deţinea funcţia de secretar al premierului britanic, ceea ce i-a facilitat obţinerea vizei. A călătorit, împreună cu un om de afaceri american în Ucraina, unde a văzut cu proprii lui ochi impactul foametei. În 1933 s-a reîntors în Uniunea Sovietică şi a obţinut permisiunea să călătorească la Harkov, în Ucraina, sub pretextul unei vizite la un prieten, consulul german acreditat la Harkov. A plecat cu trenul din Moscova, dar s-a dat jos la 70 de kilometri de Harkov de unde a mers pe jos. A trecut prin mai multe sate ucrainiene, a dormit în casele ţăranilor, le-a dat din mâncarea lui şi a văzut foametea cu proprii ochi. A văzut oameni morţi, oameni pe moarte, oameni care nu se mai puteau ridica în capul oaselor din pricina foamei, o mulţime de case fără oameni care deja muriseră, foarte puţine animale, lipsea mâncarea, pământul nu era cultivat, oamenii erau sleiţi de putere şi nu puteau lucra pământul. Un bărbat spunea că nu a mâncat carne de mai bine de un an, iar pe alţii îi vedea mâncând carne de cal. Ţăranii se plângeau că "obişnuiam să hrănim lumea. Acum nu ne putem hrăni pe noi". Din loc în loc Jones vedea femei care ţeseau la război, iar într-un sat ţăranii au făcut răscoală cînd autorităţile au făcut razii prin case să le ia icoanele şi Bibliile.

Într-un sat, Jones a dat peste un miliţian care, aflând că Jones e străin, a insistat să-l ducă la Harkov la Consulatul German. Bucuros că nu va fi arestat ori expulzat din Uniunea Sovietică, Jones a acceptat. În Harkov vede alte indicii ale foametei, care ne amintesc şi nouă românilor de anii grei ai comunismului ceauşist. Oamenii stăteau la coadă de la 3 ori 4 după masa până la 7 dimineaţa pentru a-şi cumpăra o pâine.

După câteva zile Jones pleacă din Uniunea Sovietică şi se opreşte în Berlin unde ţine o conferinţă de presă pe 30 martie 1933. Prezintă detalii despre foametea din Ucraina şi zice că oamenii mor de foame nu doar în Ucraina ci şi în Volga, Siberia, Caucaz şi Asia Centrală. Peste tot colectivizarea forţată a lui Stalin ucidea oameni. Jones şi-a publicat impresiile în presa germană, iar la scurt timp articolele lui au fost publicate şi în presă britanică şi americană. Presa britanică îi publică articolele anonim şi i le cenzurează pentru a nu înfuria Uniunea Sovietică. Moscova, însă, a reacţionat agresiv, Litvinov, ministrul de Externe sovietic din vremea aceea, făcând un protest oficial pe lângă Ambasada Britanică. La scurt timp, autorităţile staliniste au impus măsuri şi mai represive privind accesul jurnaliştilor occidentali în Uniunea Sovietică şi mai ales deplasarea lor în provincie. Duranty nu a pierdut nici el ocazia să-l critice aspru pe Jones şi să-şi dovedească din nou loialitatea faţă de Stalin şi Uniunea Sovietică. Pe 31 martie New York Times i-a publicat un articol intitulat "Russians Hungry but not Starving" ("Ruşii sunt înfometaţi dar nu mor de foame").

Istoria a continuat să-i surâdă lui Duranty, dar a fost aspră cu Jones. În 1935 Jones a ajuns în Mongolia ca reporter al unei publicaţii britanice unde a fost răpit şi ucis de bandiţi chinezi. Fraza lui Duranty, "ruşii sunt înfometaţi dar nu mor de foame" a devenit impresia oficială în Occident privind ororile politicii de colectivizare a lui Stalin. Sovieticii au continuat să-l folosească pe Duranty şi să influenţeze, prin el, opinia occidentalilor privind comunismul sovietic. Deja suntem în 1934-1935 la 2 ani după ce Hitler ajunge la putere în Germania. Europenii şi americanii devin tot mai îngrijoraţi de Hitler şi expansiunea nazismului în Europa decât de Stalin şi ororile comuniste. Preşedintele Roosevelt a continuat să-l folosească pe Duranty şi pe New York Times ca surse principale de informaţii privind Stalin şi comunismul sovietic. Aşa devine convins că, între Stalin, Hitler şi o Japonie agresivă care deja invadase Manciuria, ar fi în avantajul Americii să stabilească relaţii diplomatice şi economice cu Uniunea Sovietică. Roosevelt propune un tratat comercial cu Uniunea Sovietică şi Litvinov e invitat la New York să-l semneze. Litvinov călătoreşte la New York împreună cu Duranty, unde Administraţia americană dă un banchet în cinstea lor la prestigiosul hotel new yorkez Waldorf Astoria. La banchet participă 1.500 de invitaţi. Duranty e invitat să vorbească şi lumea îl aplaudă, zice autoarea, "ca nebuna" ("wildly"). Prestigiosul jurnalist a murit în 1957.

New York Times ne-a pecetluit soarta

Aşa ne-a fost pecetluită şi noua soartă pentru 45 de ani. Dezinformările unui jurnalist au format şi influenţat gândirea şi politica occidentalilor faţă de Uniunea Sovietică până în 1945 cînd Churchill, mai devreme ca Roosevelt, şi-a venit în fire realilzând că Stalin e un tiran, un maestru al propagandei şi decepţiei. Imediat după Conferinţa de la Yalta şi-a ţinut faimoasa prelegere în care a folosit expresia "Cortina de fier" ("Iron Curtain") dând de înţeles că Uniunea Sovietică a devenit noua ameninţare iminentă a Europei. La scurt timp, Preşedintele Truman, proaspăt ales, a ajuns şi el la aceeaşi concluzie, enunţând o politică de "containment" ("izolare" ori "restricţionare") a Uniunii Sovietice. Din nefericire, românii nu au beneficiat de politica lui Truman, ea fiind demarată timid şi tardiv. Prea târziu pentru noi şi milioanele de est europeni care am trăit sub comunism 45 de ani. Dar mai ales prea târziu pentru cei peste 800.000 de români exterminaţi în anii comunismului. E bine şi înţelept să nu uităm asta. Niciodată.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Opinii