Procurorii braşoveni, contra curentului. Cer eliminarea ministrului Justiţiei din numirea procurorilor şefi

Rolul Preşedintelui României este evident mai puţin politic/politizat decât cel al ministrului Justiţiei, susţin procurorii braşoveni, care cer ca eliminat din procedura de numire a procurorilor şefi să fie ministrul Justiţiei, nu şeful statului.
Justiţia
Justiţia (Captură web)

În timp ce Tudorel Toader vrea să elimine rolul lui Iohannis în procesul de numire şi revocare a şefilor de parchete, Adunarea Generală a procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov propune exact contrariul. Mai exact, procurorii braşoveni cer eliminarea ministrului Justiţiei din procedura de numire a procurorilor şefi “pentru întărirea statutului de magistrat al procurorului” şi menţinerea rolului preşedintelui ţării.

De asemenea, Adunarea Generală a procurorilor din Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov se declară împotriva trecerii Inspecţiei Judiciare (IJ) de la CSM la Ministerul Justiţiei.

În fapt, procurorii braşoveni critică majoritatea propunerilor formulate de Ministerul Justiţiei vizând modificarea legilor justiţiei şi semnalează “depăşirea de către iniţiatorul modificărilor a cadrului constituţional şi principial privind elaborarea actelor normative”. Adunarea Generală a procurorilor de pe lângă Tribunalul Braşov solicită prim-ministrului şi Guvernului “organizarea unui proces adecvat de consultare şi fundamentare a oricărei propuneri legislative care priveşte sistemul judiciar”, acuzând Ministerul Justiţiei că prin transmiterea propunerilor la CSM a încălcat legea 52/ 2003 privind transparenţa decizională.

Propunerea a fost votată joi şi a fost transmisă Consiliului Superior al Magistraturii, acesta urmând să se pronunţe până la data de 25 septembrie asupra modificărilor la legile justiţiei transmise de către Ministerul Justiţiei, relatează Hotnews.

Articolul integral poate fi citit aici

Reamintim că ministrul Tudorel Toader a lansat, de curând, un proiect de modificare a legilor Justiţiei care a aprins efectiv spiritele în societatea civilă şi a stârnit îngrijorare inclusiv în plan internaţional. Unele dintre cele mai criticate măsuri au fost trecerea Inspecţiei Judiciare din subordinea CSM în cea a Ministerului Justiţiei (lucru văzut ca o tentativă de politizare a acesteia), eliminarea preşedintelui ţării din procedura de numire a şefilor DNA, DIICOT şi a Procurorului General, şi înfiinţarea unei secţii speciale care va investiga judecătorii corupţi, DNA fiind astfel scos din joc.