Proiect de lege: Companiile aeriene vor furniza MAI informaţii despre călători

MAI îşi propune să oblige companiile aeriene care operează pe teritoriul României să îi pună la dispoziţie datele personale ale tuturor pasagerilor îmbarcaţi, inclusiv itinerariul şi istoricul călătoriilor.
Aeronavă TAROM în zbor
Aeronavă TAROM în zbor (Epoch Times România)

Ministerul de Interne a lansat în dezbatere publică un proiect de lege care va obliga toate companiile aeriene care tranzitează România să transmită unei noi structuri de securitate naţională - Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii (UNIP) numeroase informaţii cu caracter personal legate de pasagerii aflaţi la bord.

"În cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră (IGPF), se înfiinţează Unitatea Naţională de Informaţii privind Pasagerii (UNIP), ca structură de specialitate, fără personalitate juridică, (...) privind utilizarea unor date din Registrele cu Numele Pasagerilor (PNR) în cadrul cooperării transfrontaliere pentru prevenirea şi combaterea actelor de terorism, a infracţiunilor conexe acestora şi a infracţiunilor contra securităţii naţionale, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale", se precizează în textul proiectului de lege citat de Mediafax.

Conform proiectului de lege aflat în dezbatere publică pe site-ul MAI, toţi transportatorii aerieni vor fi obligaţi să transmită UNIP codul de rezervare, data rezervării sau a emiterii biletului, data (datele) programată a călătoriei, numele şi prenumele asociate rezervării, adresa şi informaţiile de contact (număr de telefon, adresă de e-mail) asociate rezervării, toate informaţiile privind forma de plată, inclusiv adresa de facturare, itinerarul complet de călătorie, informaţiile din profilul „client fidel”, agenţia sau agentul de turism prin care a fost făcută rezervarea sau a fost cumpărat biletul, situaţia de călătorie a pasagerului, inclusiv confirmările, situaţia înregistrării pentru zbor, informaţii privind neprezentarea pasagerului la îmbarcare sau privind prezentarea acestuia în ultimul moment la îmbarcare fără rezervare prealabilă, informaţiile scindate sau divizate din registrul cu numele pasagerilor, menţiunile cu caracter general, inclusiv toate informaţiile disponibile despre minorii neînsoţiţi cu vârsta sub 18 ani, precum numele şi sexul minorului, vârsta, limba (limbile) vorbită, numele şi datele de contact ale persoanei care îl însoţeşte la plecare şi relaţia sa cu minorul, numele şi datele de contact ale persoanei care îl aşteaptă la sosire şi relaţia sa cu minorul, agentul prezent la plecare şi la sosire, informaţiile despre bilet, inclusiv numărul biletului, data emiterii biletului şi bilete dus simplu şi câmpurile aferente furnizării automate a preţului unui bilet de călătorie, numărul locului şi alte informaţii privind locul, informaţiile cu privire la codurile partajate, toate informaţiile cu privire la bagaje, numărul pasagerilor înregistraţi în PNR şi alte nume ale acestora, orice date colectate, inclusiv tipul, numărul, ţara de emitere şi data expirării oricărui document de identitate, cetăţenia, numele de familie, prenumele, sexul, data naşterii, compania aeriană, numărul zborului, data plecării, data sosirii, aeroportul de plecare, aeroportul de sosire, ora plecării şi ora sosirii şi un istoric al tuturor modificărilor datelor PNR.

Potrivit sursei citate, proiectul de lege interzice prelucrarea informaţiilor care denotă originea rasială sau etnică, opiniile politice, religia sau convingerile filozofice, apartenenţa la un sindicat, sănătatea, viaţa sexuală sau orientarea sexuală, iar în cazul în care operatorul aerian furnizează astfel de date, UNIP are obligaţia de a le şterge.

La datele colectate de UNIP vor avea acces Poliţia Română, Poliţia de Frontieră Română, Departamentul de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI), Direcţia Generală Anticorupţie (DGA), Serviciul Român de Informaţii (SRI), Serviciul de Informaţii Externe (SIE), Ministerul Apărării Naţionale (MApN): Direcţia generală de informaţii a apărării, Ministerul Public, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Direcţia Generală a Vămilor.

Potrivit proiectului de lege, datele PNR se prelucrează doar pentru prevenirea, depistarea, investigarea şi urmărirea penală a infracţiunilor de terorism sau a infracţiunilor grave, precum şi pentru prevenirea şi înlăturarea ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.

Persoanele interesate pot face propuneri, sugestii sau îşi post exprima opiniile cu privire la acest act normativ pe adresa de e-mail dj-international@mai.gov.ro

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne