Protestatari amendaţi că i-au strigat Vioricăi Dăncilă "Analfabeta!" mută bătălia în instanţă

Jandarmi la protest
Jandarmi la protest (Mihuţ Savu / Epoch Times România)

Protestatarii amendaţi după ce au aşteptat-o pe Viorica Dăncilă la Constanţa cu scandări precum "Analfabeta" s-au adresat instanţei pentru a cere anularea amenzilor primite.

În plângerile lor, protestatarii arată că le-au fost încălcate libertatea la întrunire paşnică şi dreptul la libera exprimare garantate de Constituţie şi garantate şi de Convenţia Europeană a drepturilor omului.

"Le contestăm (amenzile n.r.) pentru dreptul al întrunire şi exprimare liberă sunt garantate de Constituţie şi acest drept e garantat şi de UE prin articolul 10.1, drepturile omului", a explicat una dintre protestatarele prezente azi la instanţă.

"Consider amenda injustă, nu am făcut decât să îmi exprim liberul cuvânt ca cetăţean liber, sper că mai suntem liberi în ţara asta, nu retractez nimic, menţin ce am spus, eu personal nu consider că e o jignire la adresa acestei tovarăşe Veorica ci purul adevăr. Dumneaei are grave, grave carenţe în a stăpâni gramatica şi exprimarea în limba română. E jenant. Ne face de râs nu numai ca popor dar ca şi femei. Ea tot vehiculeaza ideea asat cu femeile unite... nu, eu nu mă unesc cu ea, eu cu ea nu am nimic în comun", a declarat, la rândul ei, o altă protestatară, asistentă medicala Mihaela Călin.

Cei 7 protestatari, membri ai grupul Rezistenţa Constanţa, au fost amendaţi cu 700 lei fiecare pentru scandare de lozinci la şedinţa festivă de partid din 30 august, de la Centrul Cultural Jean Constantin.

"Am fost legitimaţi şi amendaţi deşi protestul nostru a fost paşnic şi ne-a fost încălcat dreptul la libera exprimare. Cât timp am aşteptat în faţa centrului ieşirea participanţilor de la întrunirea PSD am fost făcuţi de unii participanţi chiar şi "lichele", dar, deşi am reclamat asta celor de la dialog, ne-au ignorat, au spus că n-au auzit. Noi credem că faptul că i-am spus premierului că e analfabetă şi i-am catalogat pe toţi drept hoţi e doar un adevăr spus în faţă, sunt persoane publice, angajaţi plătiţi de contribuabilii printre care ne situăm şi noi", a declarat pentru Epoch Times Cerasela Badea, una dintre protestatarele amendate.

Merită precizăt că, in plus faţa de constestarea amenzilor în instanţă, săptămâna aceasta, organizaţia Evoluţie în Instituşţie condusă de protestatarul Cristian Dide va depune la CNCD o sesizare referitor rin care va reclamă faptul că protestatarii anti-PSD au fost amendaţi pentru deranjarea liniştii publice la centrul Jean Constantin, în timp ce participanţii PSD de la Pavilionul Expoziţional, pensionari din Constanţa, care au scandat şi ei, în favoarea PSD însă, n-au fost nici măcar atenţionaţi, ceea ce ar reprezenta o discriminar

Vă invităm să urmăriţi materialul video.