Proteste extreme la Mintia. 76 de angajaţi au intrat în greva foamei

Nemulţumiţi că au fost trimişi în şomaj tehnic, mai mulţi angajaţi ai Complexului Hunedoara au declanşat proteste, 76 dintre ei intrând în greva foamei.
Sindicalişti şi muncitori din Complexul Energetic Hunedoara
Sindicalişti şi muncitori din Complexul Energetic Hunedoara (facebook.com)

Peste şaptezeci de angajaţi ai Complexul Energetic Hunedoara au intrat în greva foamei la Termocentrala Mintia, parte a CEH. Unul dintre cei 76 de protestatari a fost internat după ce i s-a făcut rău, relatează stiritvr.ro.

Protestatarii sunt nemulţumiţi de deciziile administratorului judiciar ai CE Hunedoara, companie intrată în insolvenţă. Aceştia acuză că administratorul judiciar a anulat contractul colectiv de muncă şi i-a trimis în şomaj tehnic, prin rotaţie, pe salariaţii de la termocentralele Mintia şi Paroşeni, care vor avea, astfel, venituri cu 40% mai mici în fiecare lună.

Pe lângă greva foamei de la Mintia, au izbucnit proteste şi la exploatarea minieră Livezeni, unde un grup de mineri a anunţat că s-a autoblocat în subteran.

Protestatarii solicită demisia conducerii companiei, acuzând-o că a adus societatea la starea de insolvenţă.

Reamintim că CEH are datorii de peste 1,2 miliarde de lei şi se află în insolvenţă din 7 ianuarie, din acel moment protestele ţinându-se lanţ.

Complexul Energetic Hunedoara a fost înfiinţat în septembrie 2012 în urma fuziunii Electrocentrale Deva (termocentrala Mintia) şi Electrocentrale Paroşeni, iar în februarie 2013, a fuzionat cu Societatea Naţională a Huilei (CNH). Trei ani mai târziu, în lipsa oricărui plan de restructurare şi eficientizare, cu un management neprofesionist, din cauza unor contracte de achiziţie de cărbune din import păgubitoare, CE Hunedoara a ajuns la pierderi de 1 miliard de lei şi datorii de multe sute de milioane de lei, dintre care peste 300 milioane lei doar la stat. La aceste cauze se adaugă şi deciziile politice dăunătoare ale guvernelor Ponta, potrivit unei analize Hotnews

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne