Putin confirmă acordul de încetare a focului în Siria. Extremiştii, SUA, excluşi

Rusia şi Turcia au anunţat încheierea unui acord de încetare a focului în Siria. Acordul este susţinut de cel puţin şapte grupuri ale opoziţiei siriene, dar nu sunt incluse şi grupurile jihadiste extremiste, precum Statul Islamic.
Preşedintele rus Vladimir Putin.
Preşedintele rus Vladimir Putin. (Peter Muhly/WPA Pool/Getty Images)

Preşedintele rus Vladimir Putin a confirmat încheierea unui acord de încetare a focului în Siria şi lansarea discuţiilor pentru pace.

“Acest acord pe care l-am încheiat este foarte fragil, după cum înţelegem cu toţii. [Acordul] necesită o atenţie şi răbdare speciale, puncte de vedere profesionale şi contact constant cu partenerii noştri”, a declarat Putin la o întâlnire cu ministrul de Externe şi cel al Apărării din Rusia.

Acordul, care a fost anunţat anterior de Turcia, este detaliat în trei documente, a adăugat liderul de la Kremlin.

“Primul [document] a fost semnat de guvernul sirian şi opoziţia siriană pentru încetarea ostilităţilor în teritoriul Republicii Arabe Siriene. Al doilea este un set de măsuri pentru a controla acordul de încetare a focului. Al treilea document este o declaraţie de intenţie pentru soluţionarea conflictului sirian”, a afirmat preşedintele rus.

Acordul este rezultatul eforturile comune ale Rusiei, Turciei şi Iranului, a adăugat Putin.

“S-au depus multe eforturi pentru a coopera cu partenerii noştri din Turcia. Recent a avut loc o întâlnire trilaterală la Moscova cu miniştrii de externe din Rusia, Turcia şi Iran, unde aceste naţiuni au făcut promisiuni nu doar pentru a controla, ci şi pentru a acţiona ca garanţi ai procesului de pace din Siria”.

Acordul este susţinut de şapte grupuri majore ale opoziţiei siriene care dispun de peste 60.000 de luptători, a declarat ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu.

Rusia şi Turcia rămân însă în tabere opuse în ceea ce îl priveşte pe preşedintele sirian Bashar al-Assad: Moscova îl susţine pe liderul sirian şi doreşte ca acesta să rămână la conducerea ţării, dar Ankara urmăreşte alungarea lui Assad de la putere.

Marele absent al acestui acord este SUA, care s-a văzut în ultimele 10 luni scoasă complet de pe teatrul de operaţiuni din Orientul Mijlociu, datorită acţiunilor în forţă ale Moscovei.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe