RAAPPS: Nu s-a primit nicio solicitare ca imobilul Casa Dante să fie acordat unui fost şef de stat

.
. (Photos.com)

Într-un document al RAAPPS transmis miercuri Guvernului şi semnat de directorul general al Regiei, Georgian Gabriel Sandu, se precizează că până în prezent nu s-a primit nicio solicitare pentru ca imobilul Casa Dante din Capitală să aibă destinaţia prevăzută de legea privind acordarea unor drepturi foştilor şefi de stat.

“Începând cu luna aprilie 2012, folosinţa Casei Dante a fost coordonată de către SPP. Din mai 2011 şi până în prezent, în Casa Dante nu au mai avut loc activităţi de reprezentare şi protocol”, se precizează în documentul RAPPS transmis Guvernului.

Actul este un răspuns la o cerere făcută de Departamentul de Comunicare Publică a Guvernului, cu privire la imobilele Vila Lac 3 şi Casa Dante.

Victor Ponta declarase anterior, miercuri, că atunci când a devenit prim ministru a fost informat că „imobilul Casa Dante a fost declarat cu regim închis, deşi aparţine Guvernului”.

„Eu nu am avut voie să vin aici, nici secretarul general al Guvernului, deşi este şef al RAAPPS. După ce preşedintele Băsescu a fost suspendat, preşedintele Antonescu a dat dispoziţii celor de la SPP să ne permită accesul în imobil”, a explicat Ponta.

Premierul Victor Ponta a luat cu el miercuri mai mulţi jurnalişti acreditaţi la Palatul Victoria şi a mers cu ei la Vila Dante a RA-APPS, unde le-a spus că are date că acest imobil a fost pregătit, cu reparaţii din bani publici de peste un milion euro, ca viitoare locuinţă a lui Traian Băsescu la finele mandatului.

"În 2010-2011, când salariile şi pensiile erau tăiate, această locuinţă aparţinând Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat, la solicitarea lui Traian Băsescu, a fost pregătită cu reparaţii de peste un milion euro din bani publici, pentru a fi ocupată de Băsescu după terminarea mandatului de preşedinte. A fost pregătită din bani publici ca viitoare locuinţă a lui Băsescu, faimosul slogan «Să trăiţi bine» se aplică doar aici", a spus Ponta.