Raeţchi: Domnule Dragnea, destabilizaţi România pentru a scăpa de dosare şi a deveni premier

"Nu puteţi arunca în aer o ţară întreagă din cauza ambiţiilor politice de a deveni prim-ministru şi, de aceea, vă sugerez să luaţi în calcul retragerea din fruntea PSD şi renunţarea la viaţa politică", i-a transmis liberalul Ovidiu Raeţchi liderului PSD, Liviu Dragnea.
Ovidiu Raeţchi (PNL)
Ovidiu Raeţchi (PNL) (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, trebuie să se retragă din viaţa politică, ca urmare a depunerii proiectelor de ordonanţă de urgenţă privind graţierea şi modificarea Codurilor Penale, a solicitat luni, în cadrul unei scrisori deschise, deputatul PNL Ovidiu Raeţchi.

Vă prezentăm mai jos textul scrisorii:

Domnule preşedinte al PSD, Liviu Dragnea,

Eforturile pe care le depuneţi pentru a fenta legea şi pentru a deveni premier aduc mari prejudicii României. La doar câteva zile de la preluarea guvernării, partidul pe care îl conduceţi a scos din sertar două proiecte de ordonanţă de urgenţă pentru graţierea unor pedepse şi de modificare a Codului Penal care – în mod convenabil - v-ar fi scăpat imediat de problemele cu legea. Odată eliminate aceste obstacole de natură legală, obiectivul dumneavoastră final - ocuparea funcţiei de prim-ministru al României – ar fi devenit un deziderat fezabil. Mai întâi, unul dintre proiectele de ordonanţă conţine graţierea pedepselor – inclusiv cele cu suspendare – de până la 5 ani de închisoare. Cu alte cuvinte, condamnarea la doi ani cu suspendare din dosarul „Referendumul” ar fi devenit istorie.

Apoi, cel de-al doilea proiect de ordonanţă v-ar fi scăpat de grijile dosarului în care sunteţi judecat pentru instigare la abuz în serviciu. Potrivit acestuia, infracţiunea de abuz în serviciu se pedepseşte penal doar dacă există un prejudiciu minim de 200.000 de lei. În mod convenabil pentru dumneavoastră, prejudiciul din dosarul deturnării de fonduri pentru copiii săraci din Teleorman este de 108.000 de lei, stare de fapt care v-ar fi scăpat în mod automat de această acuzaţie.

Pe cale de consecinţă, având în vedere că prima condamnare din dosarul „Referendumul” v-a costat funcţia de premier, aţi fi putut spera la fotoliul de la Palatul Victoria. Dar elaborarea iresponsabilă şi sfidătoare a celor două proiecte de ordonanţă, precum şi consecinţele lor - de pildă, ordonanţa graţierii stipulează şi înjumătăţirea pedepselor pentru pedofili sau violatori - vă obligă la un gest de decenţă. Este evident că scopul final al celor două proiecte de ordonanţă a fost facilitarea obţinerii funcţiei de premier de către dumneavoastră. Nu puteţi arunca în aer o ţară întreagă din cauza ambiţiilor politice de a deveni prim-ministru şi, de aceea, vă sugerez să luaţi în calcul retragerea din fruntea PSD şi renunţarea la viaţa politică.

Jocul iresponsabil şi periculos de care aţi dat dovadă atunci când aţi decis ca guvernul condus de Sorin Grindeanu să adopte cele două proiecte de ordonanţă de urgenţă este fără precedent. Doar intervenţia preşedintelui Klaus Iohannis, răspunsul prompt şi ferm al societăţii civile şi protestele de stradă au împiedicat adoptarea acestor acte normative. Şi doar prin recunoaşterea faptului că aţi comis, în mod voit, o eroare majoră şi că vă veţi retrage din viaţa politică puteţi îndrepta răul făcut şi puteţi spera la o reabilitare parţială a imaginii dumneavoastră.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne