Raluca Turcan: Tudose a minţit! Amuşinează pe lângă Pilonul 2 ca lupii pe lângă un ţarc cu oi

Cu banii românilor din Pilonul 2 de pensii, Executivul Dragnea-Tudose vrea să-şi acopere nota de plată pentru găurile negre din buget şi să-şi asigure, pe mai departe, o guvernare bazată pe minciuni şi iluzii otrăvite, a acuzat fosta şefă PNL Raluca Turcan.
Raluca Turcan(Presedinte PNL),
Raluca Turcan(Presedinte PNL), (Florin Chirila/Epoch Times)

Premierul Mihai Tudose a minţit Parlamentul şi i-a minţit pe români atunci când a dat asigurări, în plenul Camerei Deputaţilor, că Guvernul nu se va atinge de Pilonul II de pensii, a declarat vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, prim-vicepreşedintele PNL Raluca Turcan.

"Confirmarea minciunii a venit chiar de la premierul Tudose care a anunţat că Pilonul 2 va deveni opţional. Practic, Guvernul va da o lovitură serioasă acestui fond de pensii şi-i va pregăti desfiinţarea ca să pună mâna pe fondurile adunate acolo şi să astupe ceva din deficitul imens de la Pilonul 1, deficit la care Guvernele controlate de Dragnea au contribuit într-o măsură apreciabilă. Au contribuit pentru că i-au minţit pe români cu promisiuni fără acoperire şi se pregătesc să-i mintă cu alte promisiuni fără acoperire prin noua lege a pensiilor pe care o pregătesc", a precizat Raluca Turcan.

Potrivit fostei şefe PNL, a nu te atinge de Pilonul 2 înseamnă să-l laşi pur şi simplu în pace, să funcţioneze aşa cum a funcţionat până acum şi cum îi prevedea legea şi statutul de funcţionare, nu înseamnă să vii cu o măsură care îi schimbă radical statutul, în sensul slăbirii sale, al minimalizării şi în final, al irelevanţei.

"Cuvântul opţional în varianta Tudose, Dragnea şi PSD este un paravan, o farsă. Când spui opţional înseamnă că poţi să alegi, cu adevărat şi în cunoştinţă de cauză, între două sau mai multe alternative. Ori, în cazul de faţă, nu va fi vorba deloc de aşa ceva. Va fi opţional în stilul Dragnea şi PSD. Pilonul 1 este şi va rămâne obligatoriu. Românii nu vor putea să aleagă dacă îşi depun sau nu contribuţiile pentru pensii fie la Pilonul 1 fie la Pilonul 2. Ci vor avea doar posibilitatea să spună dacă mai vor sau nu să le fie direcţionate o parte din contribuţiile pentru pensii la Pilonul 2. În practică şi în viaţa reală sunt multe posibilităţi de abuzuri şi de dezinformare din partea Guvernului controlat de Dragnea", a explicat Raluca Turcan.

Premierul Mihai Tudose a anunţat că românilor li se va prezenta un tablou al fiecărui Pilon (1 şi 2) cu randament, valoare a punctului de pensie etc.

"Cine va face acest tablou obiectiv ca românii să judece în cunoştinţă de cauză? Guvernul şi Mihai Tudose? Domnul Tudose deja s-a antepronunţat când a spus ca pilonul 1 este mai bun, că statul ar fi un mai bun administrator decât privatul. Şi Guvernul, prin ministrul de Finanţe şi ministrul Muncii, s-a antepronunţat în sens negativ faţă de pilonul 2. Cât de obiectiv vor direcţiona Tudose, Mişa şi Vasilescu românii spre Pilonul 1 pe care statul, atât de bun administrator, şi guvernările PSD l-au năpăstuit cu un deficit uriaş, în creştere de la lună la lună, deficit pe care nu mai ştiu cum să-l reducă?", a întrebat retoric Raluca Turcan.

În plus, prim-vicepreşedintele PSD a atras atenţia asupra "gradului intens de politizare şi control politic" pe care coaliţia PSD-ALDE l-a impus asupra instituţiilor de stat, la centru şi, mai ales, în teritoriu, astfel că, atunci când va fi să-şi exercite opţiunea asupra Pilonului 2, foarte mulţi bugetari vor fi obligaţi, pur şi simplu, de şefii lor care depind direct de PSD, să aleagă Pilonul 1.

"Urmările vor fi negative pentru fondurile şi viitorul Pilonului 2. Nu este de ignorat nici posibilitatea ca, odată cu cei care erau deja arondaţi la pilonul 2 şi renunţă, să plece şi fondurile care li se adunaseră acolo. De când s-a instalat la Palatul Victoria, Guvernul Dragnea-Tudose a început o campanie furibundă împotriva Pilonului 2 de pensii. Nu e săptămână în care să nu aflăm câte ceva negativ despre acest fond de pensii din partea celor de la Guvern. Amuşinează pe lângă Pilonul 2 ca lupii pe lângă un ţarc cu oi. Nimeni nu a pus sub semnul întrebării acest fond în cei aproape 10 ani de funcţionare. O face în schimb, sistematic, de câteva luni, acest Guvern. De unde obsesia guvernării DEFICIT şi a patronilor ei politici pentru Pilonul 2 de pensii?", a continuat Raluca Turcan.

În opinia fostei şefe PNL, cu banii românilor din Pilonul 2, Guvernul vrea să-şi acopere nota de plată pentru găurile negre din buget şi să-şi asigure, pe mai departe, o guvernare bazată pe minciuni şi iluzii otrăvite.

"Pe baza posibilităţii de a face ce vrea cu banii acestor români, Guvernul vrea să mintă ţara că va face o rectificare bugetară pozitivă şi că va da o lege a pensiilor de pe urma căreia va curge lapte şi miere", a conchis Raluca Turcan.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne