Rapsodia română nr.1 de George Enescu – simbol al libertăţii

Sufletul unei naţiuni trăieşte prin artă, iar una dintre forme este muzica. Ea însoţeşte naţiunea în clipele în care existenţa sa este pusă sub ameninţare, când are parte de bucurii sau când trece prin clipe de glorie. Când cultura unei naţiuni este distrusă, atunci naţiunea se stinge de asemenea.

Mulţi ne amintim de vremea când România trecea prin comunism. Mulţi români deschideau radioul la ora 7 seara pentru a asculta postul „Europa Liberă”. În acea vreme, cenzura şi teroarea erau omniprezente. „Actualitatea românească” era o emisiune care se deschidea pe acorduri din „Rapsodia a I-a în La Major”. Atunci, această rapsodie constituia pentru noi simbolul libertăţii. Numele autorului, George Enescu, circulă la ora actuală doar în cercuri restrânse.

George Enescu spunea: „În lumea muzicii eu sunt cinci întru-unul: compozitor, dirijor, violonist, pianist şi profesor. Cel mai mult preţuiesc darul de a compune muzica şi niciun muritor nu poate poseda o fericire mai mare…”

Compozitorul George Enescu a oscilat între stilul romantic monumental al lui Richard Wagner (Simfonia Nr. 1), stilul neo-baroc (Suita orchestrală Nr.2) şi folclorul românesc (Cele două rapsodii).

Cu privire la calitatea de dirijor a lui Enescu, cităm ceea ce spunea cronicarul Mihail Sebastian: „George Enescu impune respectul artei, o înaltă conştiinţă a valorilor, o mare disciplină a muncii. [...] Extraordinar artist, Enescu este, deopotrivă, un excepţional educator. Vocaţia sa dirijorală se vede că răspunde nu numai necesităţii de exprimare personală, dar şi unei nevoi de a transmite celorlalţi o tehnică de lucru, de a le insufla consecvenţă artistică. Dirijorul este un profesor. Rolul lui este de a comunica învăţături. Când George Enescu ia bagheta, ai certitudinea că te afli în faţa unui magistru.”