Războiul european pentru gaze naturale se încinge: cresc preţurile

Importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) ale Europei au crescut cu 16% (de la 40,9 miliarde de metri cubi în 2016 la 47,4 mmc în 2017) devenind cea de-a treia sursă de aprovizionare cu gaze naturale după Rusia şi Norvegia. Reapariţia Europei ca o piaţă GNL majoră are loc, printre altele, după ani de zile în care au fost închise centrale electrice pe cărbune şi nucleare, potrivit oilprice.com.

Pe pieţele globale de gaze naturale, Europa seamănă cu o stea strălucitoare în ceea ce priveşte oportunităţile comerciale în următorii câţiva ani, în condiţiile în care cererea tot mai mare coincide cu creşterea preţurilor şi cu importuri masive. Statele Unite, cu patru noi proiecte GNL în curs de construcţie, se află în poziţia excelentă de a folosi oportunitatea de furnizor pe această piaţă dinamică şi de a exercita un rol strategic, deoarece provoacă dominaţia Rusiei ca principal furnizor de gaze al regiunii.

Piaţa de energie a Europei trece prin schimbări structurale care au permis gazelor naturale ca, în ultimii doi ani, să câştige o cotă mai mare din totalul surselor de energie. După aproape un deceniu de cerere nesemnificativă, aşteptările pieţei pentru gaze au fost temperate. Totuşi, contrar acestei situaţii, consumul de gaze în UE a crescut cu 11% în perioada 2014-2016 şi a fost numit drept “una dintre cele mai mari surprize” de către Venture Global LNG, Inc.

Factorul principal din spatele revenirii a fost trecerea de la cărbune la gaze în sectorul energetic, măsură care a redus capacitatea energetică a Europei (pe bază de cărbune) la 156,6 GW în 2017, comparativ cu 190 GW în 2010. Politicile publice naţionale şi piaţa forţează închiderea, până în 2030, a majorităţii centralelor pe cărbune rămase în funcţiune. Pe măsură ce nevoia Europei de gaze a crescut, producţia din Marea Nordului şi câmpul Groningen din Olanda au scăzut constant. Producţia de la Groningen, în special, a fost redusă de la 45 mmc în 2015 la 12 mmc în 2017, iar autorităţile de reglementare din Olanda se aşteaptă să închidă complet producţia Groningen până în 2030. Acest lucru va crea un gol de aprovizionare semnificativ pe piaţa europeană a gazului.

Pe măsură ce cererea de gaze a crescut în 2017, Europa şi-a îndreptat atenţia în primul rând înspre Rusia. În ciuda temerilor legate de dominaţia Moscovei asupra aprovizionării cu gaze, exporturile ruseşti spre Europa au atins un nivel record de 193,9 bcf în 2017 – cu 8% mai mult decât recordul precedent din 2016. S-a raportat că Rusia inundă Europa cu volume mari de gaze la preţuri mai reduse şi ţine sub control gazul natural lichefiat. Dar, conform oilprice.com, în realitate nu există nicio dovadă a unui război comercial. Până acum, preţurile la cele mai mari două hub-uri [energetice] europene din Marea Britanie şi Olanda au crescut cu 25%, în timp ce preţul la gaze la graniţa Germaniei a crescut cu 12%. Gazprom, cel mai mare producător de gaze din lume, vede creşterea vânzărilor în Europa mai degrabă ca o oportunitate pentru profit şi nu ca un studiu de caz privind comportamentul iraţional al pieţei. Totuşi, creşterea exporturilor la gaze a dus la o situaţie în care capacitatea de livrare a Rusiei spre UE, inclusiv prin coridorul de gaz ucrainean (140 mmc pe an) şi gazoductul Nord Stream 1 (60 mmc/an), este acoperită complet, împingând preţurile la cel mai ridicat nivel din 2015. În cazul în care Gazprom decide să nu reînnoiască contractele pentru tranzitul de gaze cu gigantul ucrainean Naftogaz în iarna lui 2019 (un scenariu improbabil, dar posibil), atunci s-ar putea ca Europa să se confrunte cu o creştere majoră a preţurilor la gaze.

Datorită cursei preţurilor, comparativ cu anii precedenţi, o cantitate suplimentară de GNL din bazinul Atlanticului şi-a croit drum spre Europa (o creştere netă de 27% de la 37,51 mmc în 2013 la 47,4 mmc începând cu 2017). Comercianţii de GNL ar putea prefera Europa ca piaţă primară, în loc să suporte costurile mai mari de livrare atunci când trimit gazul şi mai spre est. Pe baza dinamicii actuale a preţului, există puţine sau niciun fel de stimulente pentru a reîncărca containerele din Europa spre Asia.

Deşi exporturile americane de GNL spre UE aproape că s-au dublat în 2017, Europa încă nu s-a dovedit a fi destinaţia preferată a producătorilor din SUA. Acest lucru s-ar putea schimba rapid, deoarece preţurile la hub-urile europene se îndepărtează şi mai mult de preţurile de la centrul de distribuire de gaze naturale lichefiate Henry din Erath, statul american Louisiana, schimbare care produce deja un caz comercial puternic pentru GNL-ul american.

Wood Mackenzie preconizează că aproximativ 60% din gazele naturale lichefiate americane va ajunge în Europa, iar SUA şi Rusia vor deveni până în 2025 principalii furnizori ai noii cereri, care creşte treptat. În prezent, cumpărătorii europeni se află deja printre cei mai entuziaşti susţinători ai GNL-ului american, şi numeroase companii europene se implică în proiecte americane precum Sabine Pass şi Corpus Christi. În anii următori, susţine OilPrice.com, vom putea vedea mai multe acorduri semnate între SUA şi cumpărătorii europeni de GNL, lucru care va consolida comerţul cu energie între cei mai mari doi parteneri economici şi aliaţi cheie.