Regizorul Mihnea Columbeanu condamnat la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă

Cătuşe
Cătuşe (SERGEI SUPINSKY / AFP / Getty Images)

Regizorul Mihnea Columbeanu a fost condamnat, vineri, la 26 de ani de închisoare pentru pornografie infantilă. Decizia pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti este definitivă, relatează Mediafax.

Prin sentinţa pronunţată astăzi, judecătorii Curţii au menţinut pedeapsa dată în februarie, primă instanţă, de Tribunalul Bucureşti.

Mihnea Columbeanu a fost condamnat la mai multe pedepse pentru pornografie infantilă, trafic de minori şi agresiune sexuală, toate în formă continuată, pedepsele nedepăşind şase ani. Instanţa a decis adăugarea unui spor de o treime din totalul celorlalte pedepse, respectiv 20 de ani şi patru luni de închisoare, astfel încât Columbeanu va executa 26 de ani şi patru luni de închisoare.

Potrivit stirileprotv.ro, procurorii au reuşit să demonstreze că regizorul a agresat sexual opt minori şi şi-a filmat ororile. Amintim că procurorii au găsit în casa lui Columbeanu zeci de mii de fotografii şi fişiere video cu minorii pe care i-a abuzat.

Tot astăzi, femeia care şi-a obligat fiica de şapte ani să întreţină relaţii sexuale cu Columbeanu, pentru bani, a fost condamnată la 9 ani şi patru luni de închisoare.

"Exploatarea sexuală a minorei a vizat şi producerea de către inculpat de materiale pornografice cu victima", au arătat procurorii DIICOT.

Mama fetiţei abuzate de Columbeanu a fost găsită vinovată de trafic de minori în formă continuată, complicitate la viol, complicitate la pornografie infantilă şi complicitate la agresiune sexuală în formă continuată.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne