Rohani: Sancţiunile împotriva Iranului vor dezlănţui un “potop” de droguri, refugiaţi şi acte teroriste în Occident

Preşedintele iranian Hassan Rohani
Preşedintele iranian Hassan Rohani (Atta Kenare/AFP/Getty Images)

Preşedintele iranian Hassan Rohani a avertizat Occidentul că aplicarea de sancţiuni şi distrugerea economiei ţării sale va avea consecinţe dezastruoase pentru Europa, dezlănţuind un “potop” de droguri, refugiaţi şi proliferarea elementelor teroriste, potrivit site-ului de ştiri Zero Hedge.

“Îi avertizez pe cei care impun sancţiuni că, în cazul în care va fi afectată abilitatea Iranului de a lupta împotriva drogurilor şi terorismului... nu veţi fi siguri în faţa unui potop de droguri, solicitanţi de azil, bombe şi terorism”, a declarat Rohani într-un discurs televizat, potrivit Reuters.

Retorica sa este similară cu afirmaţiile constante făcute de preşedintele sirian Bashar al-Assad pe durata războiului din Siria, care a prezis că eforturile alianţei Occident-Golf pentru schimbarea regimului din Damasc vor dezlănţui o criză a refugiaţilor pe ţărmurile UE şi vor duce la atacuri teroriste în oraşele europene, multe dintre aceste avertizări materializându-se de fapt. Academicieni şi cercetători din SUA şi Marea Britanie au acuzat ulterior Siria şi Rusia că au “transformat într-o armă” criza refugiaţilor, lucru de care va fi acuzat acum şi Iranul.

Rohani a lăudat rolul ţării în lupta împotriva terorismului, lucru care va fi ignorat în Occident: “Am fost la fel de determinaţi în lupta antitero.. sacrificând sute de soldaţi valoroşi şi cheltuind milioane de dolari anual”.

“Nu ne aşteptăm ca Occidentul să facă acelaşi lucru, dar ar trebui să ştie că sancţiunile afectează capacitatea Iranului de a lupta împotriva drogurilor şi terorismului”, a adăugat liderul iranian.

Iranul este situat între Afganistan, cel mai mare producător de opiu din lume, şi Pakistan, un punct de tranzit major în Asia centrală pentru comerţul global de droguri.

Rohani a mai declarat: “Am cheltuit 800 milioane de dolari pe an pentru a lupta împotriva drogurilor, lucru care asigură o stare bună pentru diverse naţiuni, care se întind din estul Europei către vestul Americii şi nordul Africii şi până în vestul Asiei. Imaginaţi-vă ce dezastru ar putea fi dacă va exista o spărtură în baraj”.

S-ar putea ca remarcile preşedintelui iranian să nu fie în întregime ameninţări goale sau exagerări, întrucât Reuters a relatat că, “în 2012, Iranul a fost responsabil pentru două treimi din capturile de opiu şi un sfert din capturile de heroină şi morfină din lume, se prezintă într-un raport ONU publicat în 2014”.

Promovând acelaşi mesaj, ministrul iranian de Externe, Mohammad Javad Zarif, a declarat separat că SUA este cea care destabilizează Orientul Mijlociu, inundând regiunea cu arme şi transformând-o într-un “butoi cu pulbere”.

Cu privire la potenţialul unei crize a refugiaţilor, Reuters a notat că un exod a început deja din cauza prăbuşirii economiei iraniene ca urmare a noilor sancţiuni impuse de SUA după retragerea din controversatul acord nuclear încheiat în 2015 între Teheran şi marile puteri.

“Peste 700.000 de afgani fără acte s-au întors din Iran în acest an ca urmare a contractării economiei iraniene, potrivit datelor furnizate de agenţia ONU pentru migraţie. În plus, mass media iraniană a precizat că unii afgani urmăresc să pătrundă în Turcia pentru a ajunge în Europa”, potrivit Reuters.

Între timp, retorica SUA privind Teheranul a devenit tot mai dură în ultima perioadă. În comentarii recente legate de programul iranian de dezvoltare de rachete balistice, reprezentantul special al Departamentului de Stat al SUA privind Iranul, Brian Hook, a susţinut că “opţiunea militară” este pe masă.

“Am fost foarte clari cu privire la regimul iranian, şi anume că nu vom ezita să folosim forţa militară când interesele noastre sunt ameninţate. Cred că ei înţeleg acest lucru. Cred că ei înţeleg acest lucru foarte clar. În acest moment, când avem opţiunea militară pe masă, preferăm să folosim diplomatic toate instrumentele aflate la dispoziţie”, a precizat Hook recent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe