România, la cheremul interlopilor? Doi italieni bătuţi crunt în centrul municipiului Deva

(photos.com)

Doi italieni au fost bătuţi crunt în plin centrul municipiului Deva, după ce au intervenit în ajutorul unei tinere lovite de un interlop, relatează Adevărul.

Potrivit sursei citate, Paolo Olmino, patron al unui local amplasat în centrul oraşului Deva şi un prieten de-al său, ambii italieni, au fost bătuţi crunt de doi interlopi din localitate, după ce au încercat să ajute o tânără care fusese pălmuită de unul dintre aceştia.

Scandalul a început după ce italienii au văzut cum femeia este lovită de Raul Locsei, un tânăr din Deva şi au intervenit în sprijinul acesteia, cerându-i explicaţii bărbatului. În loc de explicaţii au primit însă o bătaie cruntă, interlopul chemându-şi în ajutor un prieten, împreună cu care i-a agresat pe italieni.

Unul dintre cei doi cetăţeni străini, călcat literalmente în picioare de interlopi, a ajuns în stare gravă la spital, cu traumatism cranio-cerebral deschis.

Cei doi agresori au fost reţinuţi de către lucrătorii Poliţiei Locale Deva, fiind predaţi apoi Poliţiei Municipiului Deva, în vederea continuării cercetărilor.

În urma scandalului, cei doi interlopi au fost amendaţi cu 1.000, respectiv 500 de lei, pentru adresarea de cuvinte şi expresii jignitoare şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, fapte prevăzute de Legea 61/1991.

"De asemenea, poliţiştii s-au sesizat cu privire la săvârşirea infracţiunii de lovire şi alte violenţe urmând ca persoanele vătămate să formuleze pretenţii în acest sens”, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Hunedoara.

Amintim că în Deva au avut loc, în ultima perioadă, mai multe infracţiuni de violenţă, în care au fost implicate persoane din lumea interlopă. Pe lângă reglări de conturi asezonate cu cocktailuri Molotov, Deva a fost zguduită recent şi de un caz în care au fost implicaţi mai mulţi minori, caz soldat cu moartea victimei. La jumătatea lunii august, o femeie a străzii din Deva a fost tâlhărită şi bătută de trei minori, dintre care unul a şi violat-o. În urma agresiunii, femeia a murit.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.


România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne