Rusia ameninţă Ucraina să nu ratifice acordul de asociere cu UE

Trecut şi prezent eroic la Kiev, 20 februarie 2014
Trecut şi prezent eroic la Kiev, 20 februarie 2014 (LOUISA GOULIAMAKI / AFP / Getty Images)

Rusia a ameninţat miercuri că suspendă consultările privind aplicarea acordului de asociere semnat între Ucraina şi Uniunea Europeană, în cazul în care Kievul ratifică documentul în forma actuală, relatează AFP.

"Dacă Ucraina întreprinde astfel de acţiuni, vom considera că nu mai suntem legaţi de obligaţia de a participa la consultări şi vom putea lua măsuri unilaterale pentru a ne apăra interesele economice", a afirmat ministrul rus al economiei Aleksei Uliukaev, referindu-se la dorinţa Kievului de a ratifica cât mai repede acordul semnat la 27 iunie la Bruxelles.

"Subiectul acestor discuţii este tocmai conţinutul textului acordului", a precizat ministrul, citat de agenţiile ruse de presă.

Prin Acordul comercial se elimină o serie de obstacole vamale între Ucraina şi ţările din UE. În acest context, Federaţia Rusă este îngrijorată de introducerea pe teritoriul ei a produselor fabricate în UE prin Ucraina, fapt ce ar afecta producţia indigenă, estimând că Kievul nu poate dispune de condiţii comerciale privilegiate în acelaşi timp cu Bruxelles-ul şi cu Moscova.

în cadrul Comunităţii Statelor Independente (CSI), Ucraina dispunea până acum de un regim preferenţial pentru exporturile sale spre Rusia.

Reprezentanţi din UE, Rusia şi Ucraina au lansat în 11 iulie o etapă de consultări până în toamnă. Conform calendarului, Rusia îşi va detalia ‘preocupările’ până în 20 iulie, înainte ca experţii celor trei părţi să le examineze până în 3 septembrie. O reuniune tripartită este prevăzută pentru data de 12 septembrie la Bruxelles.

Moscova a tot avertizat Ucraina, care trimite în Rusia un sfert din cantitatea totală a exporturilor, precum şi R.Moldova că va recurge la măsuri comerciale pentru a-şi proteja economia în cazul în care aceste ţări ratifică acordul cu UE.

De fapt Rusia a introdus deja de multă vreme restricţii în ce priveşte produsele importate din cele două ţări, motivul oficial fiind normele sanitare.

Totodată, Aleksei Alekseenko, consilier al serviciilor veterinare ruse, a afirmat că importante cantităţi de produse alimentare ucrainene ar putea fi interzise complet.

‘Când Kievul va începe să respecte normele europene, diferite de ale ruşilor, o serie de probleme se vor pune’, a precizat acesta pentru agenţia RIA Novosti, menţionând că serviciile veterinare ucrainene nu au răspuns propunerilor ruse de a negocia în ceea ce priveşte acest subiect.