Ruslan Codreanu, exclus din cursa electorală. Opinie: Asta va afecta prezenţa la vot şi creşte şansele ca Ion Ceban să câştige încă în primul tur

Dacă excluderea lui Ruslan Codreanu s-a făcut intenţionat, cu ideea că simpatizanţii lui vor vota un candidat de dreaptă, este o mare greşeală, consideră Sergiu Tofilat.
Ruslan Codreanu
Ruslan Codreanu (agora.md)

Fostul primar interimar al municipiului Chişinău, Ruslan Codreanu, nu a fost înscris în cursa electorală pentru Primăria capitalei. Consiliul Electoral de Circumscripţie (CECE) Chişinău a anulat 1200 de semnături din cele 10.454 adunate de Codreanu pentru a se înscrie în calitate de candidat independent la alegerile locale din 20 octombrie.

În replică, Ruslan Codreanu a declarat că va contesta decizia CECE. „Noi am fost în fiecare curte de bloc. Noi recunoaştem că au fost greşeli. Mulţi oameni refuzau să ofere seria de la buletine, nu uitaţi că aceste semnături au fost colecţionate prin parcuri, oameni scriind din picioare. Cu siguranţă greşeli au fost. Dar nu 1200 de semnături.. 100, 200, hai 300.. Dar 1200?", a menţionat Codreanu.

Deşi nu susţin candidatura lui Codreanu la funcţia de primar al municipiului Chişinău, mai mulţi activişti civici şi-au arătat nemulţumirea faţă de modalitatea în care se iau deciziile.

Potrivit preşedintelui WatchDog.MD, Sergiu Tofilat, pentru a participa ca independent la alegerile locale în Chişinău, trebuie să aduni minim 10.000 de semnături, dacă eşti înaintat de un partid, nu e nevoie de adunat semnături, iar ca să înregistrezi un partid, e nevoie de doar 4.000 de semnături.

„E corect şi echitabil? Deloc. Cred că trebuie să solicităm revizuirea condiţiilor de înregistrare a candidaţilor independenţi. Nu ştiu cum a colectat semnături echipa lui Ruslan Codreanu, dar ştiu că a primit listele cu 5 zile de întârziere.

Dacă excluderea lui Ruslan s-a făcut intenţionat, cu ideea că simpatizanţii lui vor vota un candidat de dreapta, e o mare greşeală. Mai curând va scădea prezenţa la vot, iar asta îl avantajează pe Ion Ceban. Încălcarea regulilor democratice se întoarce neapărat împotriva celor, care le încalcă”, se arată în mesajul lui Tofilat, pe contul său de Facebook.

„Ruslan Codreanu trebuia înregistrat chiar dacă nu avea fix 10.000 de semnături. CEC face alegeri, nu contabilitate. În altă ordine de idei - să deschizi un partid nou ai nevoie de 4 mii de semnături. Să candidezi independent la Chişinău - 10 mii de semnături. Ambele sunt bariere nejustificat de mari şi împiedică dreptul oamenilor de a alege şi de a fi aleşi. În majoritatea statelor UE ai nevoie de 3-10 oameni pentru a fonda un partid. Birocraţia limitează democraţia”, consideră deputatul Blocului ACUM, Dumitru Alaiba.

În context, membrul WatchDog.MD, Valeriu Paşa, a ţinut să amintească despre faptul că în 2018, candidatul independent Silvia Radu a fost înregistrată ilegal în cursa pentru primărie. Atunci conducerea şi membrii CECE Chişinău au falsificat pur si simplu procesul verbal al verificării, a punctat Paşa.

„Cât ţine de 'Cui asta îi este convenabil?', dacă vă spune cineva că excluderea lui Codreanu îl ajută pe Andrei Năstase, trimiteţi-l la plimbare. Poate în jurul lui Andrei şi or fi 'experţi' care consideră aşa, dar este fix invers. Asta va afecta prezenţa şi creşte şansele ca Ion Ceban să câştige încă în primul tur. La CMC şi mai şi. Eu am multe întrebări la mandatul de interimar al lui Codreanu. Însă dreptul de a fi ales e sfânt!”, a scris Paşa pe contul său de socializare.