Salată de varză roşie cu chimion şi mere - plină de savoare şi culoare

Salata de varză roşie scăzută, asortată cu felii de mere coapte la tigaie, impresionează atât prin culoarea vibrantă cât şi prin gustul echilibrat, proaspăt şi bogat în arome.
Salată de varză roşie
Salată de varză roşie (Maria Matyiku / Epoch Times)

Simplă ca atare sau servită ca şi garnitură alături de friptura preferată, salata de varză roşie este un preparat versatil şi de-o elegantă anume, care are îşi găseşte locul atât pe mesele simple de zi cu zi cât şi pe mesele festive. La fel de bine se poate servi ca aperitiv sau la o cină uşoară, asortată cu nuci şi/sau bucăţele de brânză.

Ingrediente:

o varză roşie mai mică (sub 1 kg) sau o jumătate de varză dacă este mai mare,

2 linguri de ulei,

o ceapă,

o linguriţă seminţe de chimion (chimen),

sare, piper după preferinţă,

sucul de la o jumătate de lămâie,

1-2 mere pentru ornat,

putin ulei pentru stropit merele,

o linguriţă de suc de lămâie

Ingredientele principale
Ingredientele principale (Maria Matyiku / Epoch Times)

Modul de preparare:

Se taie varza în fâşii subţiri (fideluţă), după ce nervurile cotoroase au fost îndepărtate în prealabil. Pentru uşurinţa, la tăierea verzei se poate folosi o mandolină, dacă aveţi la îndemână. Peste varza tăiată se presară sare, după care se frământă uşor cu mâna.

Tăierea verzei si a cepei
Tăierea verzei si a cepei (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se curăţă ceapa şi se taie mărunt.

Într-o tigaie mare sau oală, se pun cele 2 linguri de ulei, apoi se adaugă ceapa mărunţită şi chimionul. Prin încălzire chimionul eliberează o parte din uleiurile din sămânţe, dând un plus de aromă.

Într-o oală se pune uleiul, apoi se adaugă ceapa mărunţită şi chimionul
Într-o oală se pune uleiul, apoi se adaugă ceapa mărunţită şi chimionul (Maria Matyiku / Epoch Times)

După ce ceapa începe să sticlească, se adaugă varza tăiată fideluţă.

Se adaugă varza tăiată fideluţă
Se adaugă varza tăiată fideluţă (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se amestecă bine, iar după aprox 10 minute, când varza începe să scadă, se adaugă sucul de lămâie şi dacă e nevoie şi puţină apă. Pe lângă gustul acrişor, sucul de lămâie are rolul de-a înviora culoarea verzei, care în timpul fierberii are tendinţa să se închidă.

Între timp, merele se taie pe lungime în 8 părţi egale şi se curăţă de căsuţa de sâmburi. Dacă doriţi feliile mai subţiri, acestea se mai pot tăia încă odată pe lungime.

Merele se taie pe lungime în 8 părţi egale şi se curăţă de căsuţa de sâmburi
Merele se taie pe lungime în 8 părţi egale şi se curăţă de căsuţa de sâmburi (Maria Matyiku / Epoch Times)

Se continuă fierberea verzei pentru încă 5-6 minute, până când aceasta se înmoaie dar rămâne suculentă şi uşor crocantă. Varza scăzută se potriveşte de sare, se presară piper după preferinţă, apoi se ia de pe foc.

Se continuă fierberea verzei până când  aceasta se înmoaie dar rămâne suculentă şi uşor crocantă
Se continuă fierberea verzei până când  aceasta se înmoaie dar rămâne suculentă şi uşor crocantă (Maria Matyiku / Epoch Times)

Feliile de mere se pun într-o tigaie la foc mediu, se stropesc uşor cu puţin ulei şi suc de lămâie şi se rumenesc pentru câteva minute pe ambele părţi. Feliile de măr se folosesc la ornarea salatei. Acestea dau un gust şi un aspect mai deosebit salatei.

Feliile de mere se pun într-o tigaie şi se rumenesc pentru câteva minute pe ambele părţi
Feliile de mere se pun într-o tigaie şi se rumenesc pentru câteva minute pe ambele părţi (Maria Matyiku / Epoch Times)

De preferinţă, salata se serveşte caldă când combinaţia dintre aromele de chimion, piper şi merele coapte în tigaie este mai puternică. Se poate servi şi rece, dar atunci o parte din efectul olfactiv se diminuează. Fierbinte este mult mai aromată.

Feliile de măr se folosesc la ornarea salatei
Feliile de măr se folosesc la ornarea salatei (Maria Matyiku / Epoch Times)

Vă dorim poftă bună!

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO08 INGB 0000 9999 0529 5415 deschis la ING Bank pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Life & Style