Sarcini de partid pentru ministrul Justiţiei: Evaluarea managementului DNA şi Parchetului General şi desecretizarea protocoalelor DNA-SRI

Deşi dezamăgit de concluzia evaluării lui Kovesi şi Lazăr, Dragnea anunţă că Toader va rămâne în echipa guvernamentală căci "nu a făcut neapărat un lucru foarte grav" şi insistă că evaluarea instituţiilor conduse de cei doi e foarte importantă. La fel desecretizarea protocoalelor DNA-SRI.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Florin Chirila/Epoch Times)

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunţat duminică seară că în Coaliţia PSD/ALDE va fi discutat rezultatul evaluării şefilor DNA şi Parchetului General făcute de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader. Cu acestă ocazie, Dragnea a pistonat pe ideea că este foarte important să fie evaluat managmentul celor două instituţii şi să fie desecretizate protocoalele între DNA şi SRI.

"Vom discuta subiectul acesta, nu neapărat despre domnul ministru, referitor la menţinerea sau nu în echipa guvernamentală, pentru că nu a făcut neapărat un lucru foarte grav. Eu am spus că sunt dezamăgit şi spun în continuare, pentru că (...) am spus că voi susţine decizia ministrului, (...) dacă este bine argumentată. Eu am fost dezamăgit că a fost o argumentaţie lungă, care te trimitea cu gândul într-o anumită decizie şi decizia a fost cu totul alta", a declarat Dragnea, preluat de Agerpres, la România TV, întrebat fiind dacă se va discuta situaţia ministrului Justiţiei în următoarea şedinţă a Coaliţiei.

Dragnea a mai susţinut că nu schimbarea şefilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Parchetului General este importantă, ci evaluarea acestor instituţii, acesta fiind unul dintre principalele obiective ale lui Tudorel Toader.

"E mai puţin important dacă rămân în funcţie cei doi procurori despre care a fost vorba, doamna Kovesi şi domnul Lazăr. Eu cred că foarte important este să se facă o evaluare a managementului acestor instituţii. Din câte îmi aduc eu aminte, şi din câte am aflat în ultimele zile, nu s-a mai făcut o evaluare de vreo zece ani a acestor instituţii, ori nu cred că este sănătos, nu cred că este în regulă, pentru că până la urmă, dincolo de anumite persoane, care la un moment dat o să-şi termine mandatul, este important să vedem dacă instituţia funcţioneză în regulă, dacă mecanismele de acolo pot genera abuzuri sau au fost generate abuzuri şi cred că ăsta este unul dintre principalele obiective ale ministrului Justiţiei sau ar trebui să fie", a spus Dragnea , preluat de Mediafax, la România TV.

„Sunt şi eu curios dacă în continuare se va face această evaluare asupra modului cum funcţionează aceste instituţii, o evaluare care să ţină cont şi de acele protocoale despre care s-a tot vorbit”, a adăugat Dragnea, adăugând că ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, trebuie să ceară desecretizarea acestor protocoale SRI-DNA.

„Nu văd ce-l opreşte pe ministrul Justiţiei să ceară acele protocoale şi în acelaşi timp să ceară desecretizarea lor, să le facă publice. (..) Trebuie să o ceară (desecretizarea, n.r.). Are toate competenţele pentru a cere aşa ceva”, a spus Dragnea despre Tudorel Toader.

Dragnea a mai declarat că în cursul zilei de luni îi va adresa personal preşedintelui Klaus Iohannis o solicitare privind desecretizarea protocoalelor SRI-DNA.

Reamintim că pe 29 martie, ministrul Justiţiei a anunţat că, deşi Kovesi şi Lazăr nu vor fi revocaţi din funcţie, activitatea le va fi monitorizată pentru a nu ieşi din "matca constituţională" a competenţelor pe care le au. Astfel, potrivit lui Toader, se impune "necesitatea instituirii unei atente monitorizări a activităţii pe care o desfăşoară procurorii de la DNA, DIICOT, Parchetul de pe lângă Înalta Curte, o autoritate pe care trebuie să o exercite ministrul Justiţiei."

Concluzia a fost enunţată după ce de-a lungul unei conferinţe ce a durat peste 40 de minute, ministrul Justiţiei a ţinut să explice că DNA a greşit grav cu anchetarea OUG 13, perturbând activitatea Guvernului şi că astfel de lucruri nu trebuie să se mai întâmple în viitor. Concret, în opinia lui Toader, CCR a stabilit remediul la problemă, şi anume procurorii nu mai au voie să ancheteze legiuitorii pe viitor. Mai multe informaţii, aici