Saudiţii îi cer lui Assad să renunţe. Ameninţă cu “opţiunea militară”

Ministrul saudit de externe a declarat că ţara sa ar putea lua în considerare opţiuni militare în Siria pentru a-l înlătura de la putere pe preşedintele Bashar al-Assad. El a subliniat că o soluţie politică care va duce la retragerea lui Assad ar fi o soluţie preferabilă.
Ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir.
Ministrul saudit de externe, Adel al-Jubeir. (Captură Foto)

Liderul sirian Bashar al-Assad trebuie să renunţe la putere sau va fi alungat cu forţa, a declarat marţi ministrul saudit de Externe Adel al-Jubeir, avertizând că rebelii sirienii vor beneficia de un sprijin mai mare din partea ţării sale, conform Deutsche Welle.

Jubeir a respins apelurile Rusiei pentru formarea unei coaliţii internaţionale pentru a-l ajuta pe Assad să lupte împotriva grupului jihadist Statul Islamic, adăugând că cea mai bună opţiune a liderului sirian ar fi aceea de a se retrage de la putere.

“Nu există niciun viitor pentru Assad în Siria, cu tot respectul pentru ruşi sau toţi ceilalţi”, a declarat Jubeir reporterilor în New York, după întâlnirile cu aliaţii Arabiei Saudite.

Jubeir a declarat că există două opţiuni pentru o soluţionare a conflictului din Siria, din punctul de vedere al Arabiei Saudite.

“O opţiune este un proces politic în care se va forma un consiliu de tranziţie”, a declarat el, descriind-o ca o opţiune preferabilă.

“Cealaltă opţiune este cea militară, care va duce de asemenea la înlăturarea de la putere a lui Bashar al-Assad. Acesta ar putea fi un proces durabil şi mai distructiv, dar alegerea îi aparţine în întregime lui Bashar al-Assad”, a avertizat Jubeir.

Jubeir nu a oferit detalii specifice legate de opţiunea militară, dar a afirmat că Arabia Saudită este pregătită să susţină aşa zişii rebeli moderaţi în lupta lor împotriva lui Assad.

“Nu există niciun viitor pentru Assad în Siria, cu tot respectul pentru ruşi sau toţi ceilalţi” - Ministrul saudit de Externe

El a adăugat că cea mai bună opţiune ar fi aceea ca Assad să accepte principiile acordului Geneva I, semnat la o conferinţă de pace din 2012, în cadrul căreia s-a stabilit un cadru de lucru pentru un guvern de tranziţie.

Conform acelui plan, a declarat Jubeir, Assad va ceda imediat puterea unui consiliu executiv care va fi alcătuit atât din membri ai regimului cât şi din persoane din opoziţie.

Ministrul saudit nu a menţionat ce vor face oponenţii occidentali şi arabi ai regimului lui Assad pentru a contracara noua comasare militară rusească în Siria.

Preşedintele american Barack Obama a declarat că doreşte să discute cu Rusia şi Iranul în legătură cu încetarea conflictului sirian, care durează deja de 5 ani. La rândul lor, Rusia şi Turcia au propus o întâlnire la care să participe SUA, Arabia Saudită, Rusia, Turcia şi Iranul.

SUA a insistat că orice rezolvare a conflictului sirian depinde de plecarea lui Assad de la conducere.