Scafandrii scot la suprafaţă corpurile victimelor naufragiului din largul Coreei de Sud

(Epoch Times English prin Associated Press)

Scafandrii au început să aducă la suprafaţă primele corpuri din interiorul feribotului scufundat în urmă cu patru zile în largul Coreei de Sud, având la bord 476 de persoane, dintre care marea majoritate, elevi, informează AFP

Reamintim că sâmbătă, după ce scafandrii au văzut prin geamurile feribotului corpurile a trei copii iar materialul video preluat de aceştia a fost difuzat, părinţi îndureraţi, care şi-au pierdut orice speranţa că fiii şi fiicele lor mai pot fi vii la patru zile după ce vaporul s-a răsturnat, i-au cerut preşedintelui sud coreean ridicarea vaporului.

Cele trei cadavre recuperate purtau vestă de salvare, a precizat oficialul pazei de coastă, adăugând că este vorba despre cele trei corpuri care au fost observate în cursul unei scufundări anterioare şi care nu fuseseră aduse la suprafaţă. Două dintre victime erau de sex masculin, a mai declarat oficialul sud-coreean.

Numărul deceselor confirmate ca urmare a naufragiului se ridică în prezent la 36. Alte 266 de persoane sunt încă date dispărute în timp ce 174 de persoane au fost salvate. Dintre cei 476 de pasageri ai vaporului de 6825 de tone, peste 350 erau elevi.

Căpitanul vasului Lee Joon-Seok şi doi dintre membrii echipajului său au fost arestaţi vineri seara. Toţi trei au fost criticaţi pentru că au întârziat să ia decizia de a evacua nava şi pentru faptul că au abandonat sute de pasageri rămaşi prizonieri pe feribot în timp ce ei înşişi s-au salvat.

Reamintim că directorul adjunct al şcolii la care învăţau elevii dispăruţi, salvat anterior de pe vapor, s-a sinucis în faţa sălii de sport din Jindo.

”Ardeţi-mi cadavrul şi împrăştiaţi-mi cenuşa la locul vaporului scufundat. Poate că în viaţa viitoare voi deveni un profesor pentru studenţii dispăruţi”, a scris acesta într-un bilet de adio.