Schimbarea procedurii de numire a procurorilor şefi. CSM reacţionează la declaraţiile Monicăi Macovei

Marius Tudose
Marius Tudose (Epoch Times România)

Consiliul Superior al Magistraturii a reacţionat miercuri, printr-un comunicat de presă, la declaraţiile europarlamentarului Monica Macovei, fost ministru al Justiţiei, potrivit cărora orice modificare a actualei proceduri de numire a Procurorului general, procurorilor şefi de la DNA şi DIICOT, a adjuncţilor acestora şi a şefilor de secţii, încalcă Mecanismul de Cooperare şi Verificare şi este o acţiune împotriva intereselor României, inclusiv acela de a intra în spaţiul Schengen.

"Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, tace nejustificat în legătură cu întâlnirea de la CSM, din data de 24 iulie 2015, la care au mai participat preşedintele CSM (Marius Tudose - n.r.) şi preşedintele Comisiei juridice din Camera Deputaţilor, Bogdan Ciucă, anchetat penal. Informaţiile din presă, potrivit cărora la această întâlnire s-a discutat inclusiv despre schimbarea procedurii de numire a procurorilor cu funcţii de conducere, sunt îngrijorătoare", declara, cu o zi în urmă, Monica Macovei.

Fostul ministru al Justiţiei a amintit de condiţionalitatea nr.3 din domeniul anticorupţie din MCV în forma ei completă: "Pe baza progreselor înregistrate până în prezent, continuarea realizării unor anchete profesionale şi imparţiale în cazul sesizărilor de corupţie la nivel înalt. Asigurarea stabilităţii legislative şi instituţionale a cadrului anticorupţie, în special prin menţinerea procedurii actuale de numire şi revocare a Procurorului General al României, a procurorului şef al DNA şi a titularilor altor posturi de conducere din cadrul Parchetului General".

"Pentru români, o astfel de schimbare ar însemna eliminarea responsabilităţii individuale pentru numirile şi revocările procurorilor şefi DNA, DIICOT şi la Parchetul General, cu scopul de a opri anchetele şi judecăţile din dosarele de corupţie, spălare de bani şi crimă organizată", a subliniat Monica Macovei.

CSM reacţionează

În replică, CSM a venit cu o serie de precizări referitoare la "sumbra perspectivă" a încălcării Mecanismului de Cooperare şi Verificare în ipoteza modificării actualei proceduri de numire a procurorilor şefi lansată de Monica Macovei.

Biroul de Informare Publică şi Relaţii cu Mass-Media al CSM a redat un extras din traducerea oficială a textului ultimului raport oficial al Comisiei Eruopene pe MCV privind România, publicat pe site-ul Comisiei Europene:

"Comisia invită România să ia măsuri în următoarele domenii: 1. Independenţa justiţiei (...) Să efectueze o evaluare globală a procedurilor de numire în funcţii de conducere în cadrul magistraturii, astfel încât până în luna decembrie 2015 să existe în acest sens proceduri clare şi detaliate, bazate pe modelul procedurilor utilizate pentru numirea preşedintelui ÎCCJ."

Pentru "a elimina orice dubiu cu privire la procedurile la care se face referire în Raportul Comisiei Europene", CSM menţionează că procedurile utilizate pentru numirea preşedintelui ÎCCJ sunt cele reglementate prin Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, al cărui text este redat mai jos:

"Art. 53 - (1) Preşedintele, vicepreşedintele şi preşedinţii de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sunt numiţi de către Preşedintele României, la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, dintre judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care au funcţionat la această instanţă cel puţin 2 ani.

(2) Preşedintele României nu poate refuza numirea în funcţiile de conducere prevăzute la alin. (1) decât motivat, aducând la cunoştinţa Consiliului Superior al Magistraturii motivele refuzului.

(3) Numirea în funcţiile prevăzute la alin. (1) se face pe o perioadă de 3 ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată.

(4) Dispoziţiile art. 48 alin. (10) - (12) se aplică în mod corespunzător.

(5) Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care îndeplinesc condiţiile prevăzute la alin. (1) îşi pot depune candidaturile pentru funcţia de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori preşedinte de secţie, la Consiliul Superior al Magistraturii, în termen de 30 de zile de la data la care funcţia de preşedinte, vicepreşedinte sau preşedinte de secţie a devenit vacantă.

(51) În cazul în care funcţiile de preşedinte sau vicepreşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ori de preşedinte de secţie devin vacante ca urmare a expirării mandatului, candidatura se depune cu cel puţin 30 de zile înainte de expirarea mandatului, dar nu mai devreme de 60 de zile până la momentul în care funcţia urmează a se vacanta.

(6) Revocarea din funcţie a preşedintelui, a vicepreşedintelui sau a preşedinţilor de secţii ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie se face de către Preşedintele României la propunerea Consiliului Superior al Magistraturii, care se poate sesiza din oficiu, la cererea unei treimi din numărul membrilor sau la cererea adunării generale a instanţei, pentru motivele prevăzute la art. 51 alin. (2) care se aplică în mod corespunzător.

"În acest context, propunerile discutate în Comisia nr.1 a CSM, referitoare la modificarea procedurilor de numire în funcţie a procurorului general, procurorilor şefi de la DNA şi DIICOT, a adjuncţilor acestora şi a şefilor de secţii sunt în acord cu procedurile de numire în funcţiile de conducere la ÎCCJ şi cu recomandarea expresă a Comisiei Europene, astfel cum a fost formulată în ultimul raport oficial de evaluare menţionat mai sus", se mai arată în comunicatul de presă remis de CSM.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne