Scoţia prezintă un proiect pentru a rămâne pe piaţa unică a Uniunii Europene

Guvernul scoţian a dezvăluit un proiect pentru a nu părăsi piaţa unică a Uniunii Europene după ce Marea Britanie va declanşa procesul pentru Brexit. S-ar putea ca unele dintre măsurile propuse să nu fie aplicabile, a avertizat premierul britanic Theresa May.
Nicola Sturgeon - fostul premier al Scoţiei
Nicola Sturgeon - fostul premier al Scoţiei (Captură Foto)

Premierul scoţian Nicola Sturgeon a prezentat marţi un document numit “Locul Scoţiei în Europa”, susţinând că Edinburgh ar putea face un aranjament special cu Uniunea Europeană.

“Brexitul nu este o problemă creată de Scoţia”, a declarat ea reporterilor, făcând referire la votul britanicilor de a părăsi blocul european.

Proiectul propune un transfer semnificativ de putere dinspre Londra către Edinburgh, în special în privinţa imigraţiei şi comerţului. Acest lucru ar permite Scoţiei să îşi urmărească propriile interese în interiorul UE în timp ce va face parte din Regatul Unit. Documentul a citat exemplele Australiei şi Canadei, care au de asemenea regiuni cu diferite sisteme pentru imigraţie.

Guvernul scoţian a făcut de asemenea referire la aranjamentul UE cu Insulele Canalului şi Insulele Faroe, ca un precedent.

În cadrul referendumului britanic din luna iunie, tabăra pro-Brexit a obţinut 52% dintre voturi în Marea Britanie, dar numai 38% în Scoţia. Aproximativ 80.000 de locuri de muncă scoţiene ar putea fi închise dacă Marea Britanie părăseşte blocul european.

Conform lui Sturgeon, “un Brexit dificil va afecta puternic interesele economice, sociale şi culturale ale Scoţiei”.

Documentul mai include şi o opţiune ca Scoţia să îşi relanseze eforturile pentru obţinerea independenţei şi să negocieze cu UE în calitate de naţiune suverană. Criticii o acuză pe Sturgeon că foloseşte Brexitul ca scuză pentru un alt vot de secesiune după ce tabăra ei a pierdut unul similar în 2014.

Răspunzând la iniţiativa scoţienilor, premierul britanic Theresa May a declarat că guvernul va analiza documentul într-o manieră foarte serioasă în luna ianuarie. Totuşi, “s-ar putea să existe propuneri ce nu pot fi puse în practică”, a adăugat aceasta.

May a mai precizat că guvernul britanic va negocia o relaţie cu UE pentru întreaga naţiune.

“Dacă Scoţia ar deveni independentă, atunci nu numai că nu ar mai fi membră a Uniunii Europene, dar nu ar mai fi nici membră a pieţei unice UE şi nici nu va mai fi membră a pieţei unice a Regatului Unit”, a susţinut premierul May.

“Piaţa unică a Regatului Unit valorează de patru ori mai mult pentru Scoţia decât valorează o piaţă unică a Uniunii Europene”, a mai adăugat aceasta.

Londra va declanşa procedura de separare de Uniunea Europeană la sfârşitul lunii martie a anului următor.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe