Scrisoare către Dragnea: "Liviu, oamenilor le e frică de tine. Au ajuns din nou ca pe timpul lui Ceauşescu"

Toată lumea ştie că Teleormanul e sărac, aşa cum ştie şi că e judeţul lui Liviu Dragnea. Oamenii de acolo au ajuns din nou ca pe timpul lui Ceauşescu, să le fie frică să vorbească sincer şi deschis. Ăsta e rezultatul deceniilor de conducerea a lui Dragnea şi a PSD-ului: sărăcie şi frică, acuză Şerban Marinescu, de la USR.
Liviu Dragnea
Liviu Dragnea (Eugen Horoiu/Epoch Times)

Oamenii din Teleorman s-au obişnuit cu Liviu Dragnea aşa cum s-a obişnuit cu sărăcia. Deşi toţi se plâng cât de hoţ este el şi PSD-iştii săi, o fac încet, ascuns, de frică să nu îi audă alţii - au ajuns din nou ca pe timpul lui Ceauşescu să le fie frică să vorbească sincer şi deschis, se arată într-o scrisoare adresată şefului social-democraţilor de Şerban Marinescu, candidatul Uniunii Salvaţi România pentru Teleorman la Camera Deputaţilor.

Vă prezentăm mai jos textul integral al scrisorii deschise adresate lui Liviu Dragnea, publicate pe turnucustiri.ro:

"Dragă Liviu,

Nu mă cunoşti, dar eu candidez pentru Teleorman din partea USR. Ca şi tine, am avut şi eu treabă pe la tribunal, atâta doar că eu m-am dus acolo să depun mărturie împotriva unui primar care mi-a cerut mită. Ca urmare, el a făcut 4 ani de puşcărie, ceea ce tu, încă, nu ai avut ocazia să faci pentru că ai fost condamnat penal cu suspendare.

Toată lumea ştie că Teleormanul e sărac, aşa cum ştie şi că e judeţul tău. Lumea s-a obişnuit cu Dragnea cum s-a obişnuit cu sărăcia. Vorbind cu oamenii prin sate am înţeles ceva: nu numai că eşti corupt dar eşti bun gospodar numai atunci când îţi construieşti ţie vile cu piscină. Am înţeles că pentru tine sărăcia, despre care îţi place aşa de mult să vorbeşti, e bună doar pentru cei din judeţul pe care îl stăpâneşti de atâta vreme.

Liviu, oamenilor le e frica de tine. Au ajuns din nou ca pe timpul lui Ceauşescu să le fie frică să vorbească sincer şi deschis despre ceea ce cred. Toţi ne zic cât de hoţ eşti tu şi PSD-iştii tăi dar încet, ascuns, de frică să nu îi audă alţii. Ăsta e rezultatul deceniilor de conducerea a ta şi a PSD-ului: sărăcie şi frică.

Mi-ar fi plăcut să te felicit pentru succesele tale plenare ca deputat de Teleorman şi să-ţi mulţumesc în numele teleormănenilor pentru că ţi-ai îndeplinit promisiunile electorale de până acum:

- spitalul regional. Pe ăsta l-ai făcut în 2015

- aeroportul care o să fie gata anul ăsta

- autostrada Bucureşti-Alexandria-Craiova, care a fost terminată deja anul trecut

- grupul de iniţiativă al femeilor manager, care funcţionează din 2012

- parcul industrial româno-bulgar din zona de graniţă ce merge brici de 2 ani

- incredibila hidrocentrală de la Seaca

Din păcate însă realizările tale şi ale PSD-lui în Teleorman sunt altele:

- Vilele cu piscină ale lui Dragnea

- Hotelul lui Dragnea

- Magazinul lui Dragnea

- IAS-urile lui Dragnea

- Terenurile lui Dragnea

Tot ce s-a făcut bun în judeţ în ultimii 25 de ani, ai făcut tu, pentru tine şi ai tăi. Din păcate ai făcut foarte puţin: un asfalt aici, o şcoală dincolo. Întâmplător sau nu, cam pe unde ai tu rude sau drum. Unde nu s-a făcut nimic e din cauză că nu ai lăsat tu să se facă. De mai bine de 26 de ani judeţul e la fel, problemele sunt aceleaşi. E clar că soluţiile PSD, oricare ar fi ele, n-au mers. Oricine poate vedea realitatea: tu şi partidul pe care-l conduci nu aveţi competenţa să le rezolvaţi. PSD-ul ştie doar să asfalteze pe acolo pe unde trece baronul. Şi din păcate nu treci prin tot judeţul. La Saelele se vede ce înseamnă de fapt când face Dragnea ceva: face 1 lucru bun, 5 inutile şi toate 6 costă de 10 ori mai mult decât ar trebui.

Liviu, eşti mai în vârstă decât mine. Eu îi respect pe cei mai în vârstă. Am văzut mulţi în judeţul Teleorman. Le respect suferinţa şi o înţeleg. La tine, însă, nu am ce să respect. Anii pe care îi ai i-ai folosit ca să înveţi mai bine cum se cheltuie banul public în interes propriu. Nu înţelegi nimic din ce înseamnă a fi reprezentant al judeţului. Nu meriţi votul acestor oameni. Nu o spun eu. O spun cei cu care m-am întâlnit în judeţul pe care l-ai păstorit atâta vreme.

Ar trebui să ştii că acest judeţ e unul dintre cele mai sărace judeţe din ţară. Judeţul din care tinerii pleacă pentru că s-au săturat de domnia ta nesfârşită. Judeţul unde au mai rămas doar bătrânii acasă. Cei a căror speranţă pentru mai bine ai încercat să o stingi tu, puţin câte puţin, în toţi aceşti ani. Sigur îi ştii şi pe aceştia. Sunt cei pe care, cu atâta neînţeleasă răutate, îi aminteşti în discursurile tale goale de adevăruri dar pline de strălucirea ascunsă a banilor furaţi atâta vreme.

Am o veste pentru tine, Liviu. Acestor oameni le-a mai rămas o rază de speranţă pe care nu ai cum să le-o iei. Ei au înţeles că merită să speri că se poate trăi mai bine. Ei sunt cei care nu te vor vota pentru ca ei au reuşit să vadă ceea ce tu refuzi să vezi. Ei au înţeles că Teleormanul nu este moşia ta. Ei vor prosperitate, locuri de muncă, cinste şi respect. Iar tu nu poţi să le dai nimic din astea. Mai bine te duci acasă şi votezi şi tu USR aşa cum o vor face mulţi dintre cei care vor veni la vot pe 11 decembrie. Dacă mai ai şi tu vreo speranţă."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne