Secretarul de stat al SUA avertizează China să lase în pace jurnaliştii americani din Hong Kong

Secretarul de stat american, Mike Pompeo
Secretarul de stat american, Mike Pompeo (Joe Raedle/Getty Images)

Duminică, Secretarul de stat american, Mike Pompeo, a declarat că regimul comunist chinez se pregăteşte să interfereze cu activitatea jurnaliştilor americani din Hong Kong şi a avertizat Beijingul că orice decizie care va afecta autonomia Hong Kong-ului ar putea influenţa evaluarea pe care SUA o fac oraşului Hong Kong.

„Aceşti jurnalişti sunt membri ai unei prese libere, nu sunt oficiali de propagandă, iar reportajele lor sunt necesare, informează cetăţenii chinezi şi lumea”, a declarat Pompeo într-un comunicat.

Avertizările lui Pompeo survin la o săptămână după ce autorităţile din Hong Kong, aflate sub tutela Partidului Comunist Chinez, au brutalizat jurnalişti în timpul unor proteste de weekend, desfăşurate în centrul financiar împotriva regimului de la Beijing.

Marea Britanie a transferat Hong Kong-ul Chinei în 1997, în urma unor presiuni masive ale Beijingului. Oraşului i s-a promis un „grad ridicat de autonomie” timp de 50 de ani. Acest sistem a stat la baza acordării, de către SUA, a unui statut special pentru Hong Kong, în conformitate cu legislaţia Statelor Unite - evoluţie care a asigurat prosperitatea centrului financiar de talie internaţională.

Pompeo a anunţat, pe 6 mai, că Departamentul de Stat întârzie trimiterea unui raport către Congres, care evaluează dacă Hong Kong se bucură de o autonomie suficientă sub tutela Chinei, astfel încât să primească în continuare tratament special din partea Statelor Unite.

El a spus că întârzierea era menită să permită raportului să ţină cont de toate acţiunile pe care regimul comunist le-ar putea avea în vedere în perioada de pregătire a Congresului Naţional al Poporului din China, amânat din cauza pandemiei de virus Wuhan, şi care va avea loc pe 22 mai.

Un alt motiv pentru amânarea raportului ar putea fi proximitatea comemorării pe 4 iunie, a masacrării cu tancurile a studenţilor strânşi în Piaţa Tiananmen, de către Partid. Regimul comunist se bucură de o popularitate tot mai scăzută din cauza corupţiei, regimului despotic şi a modului în care a ascuns ştirile despre pandemia virusului Wuhan.

Hong Kong-ul este scena unui adevărat război urban împotriva regimului comunist de la Beijing, generată de încercarea Chinei de a submina sistemul de Justiţie al oraşului printr-un proiect de lege controversat, la jumătatea anului trecut.

Tensiunile dintre Washington şi Beijing au crescut în ultimele săptămâni, membri marcanţi ai Administraţiei Trump, precum secretarul de stat Mike Pompeo şi preşedintele Donald Trump, plângându-se de modul înşelător în care Partidul a administrat criza coronavirusului.

În februarie, Administraţia Trump a declarat că va începe să trateze cinci mari entităţi mass-media chineze aparţinând partidului-stat comunist, care au birouri în SUA, aplicându-le acelaşi regim ca şi ambasadelor străine, cerând înregistrarea angajaţilor şi declararea proprietăţilor din SUA la Departamentul de Stat.

Aceste reguli sunt impuse de mai mulţi ani de către China jurnaliştilor străini, care sunt monitorizaţi cu atenţie de regimul comunist.

Cu toate acestea, măsura a determinat un răspuns furios al autorităţilor chineze, care au expulzat trei corespondenţi ai Wall Street Journal - doi americani şi un australian - în urma unui articol editorial.

La începutul lunii martie, Statele Unite au redus numărul jurnaliştilor chinezi acreditaţi să lucreze pe teritoriul său de la 160 la 100.

Drept represalii, China a spus că revocă acreditările corespondenţilor americani aparţinând ziarelor New York Times, News Corp Wall Street Journal şi Washington Post, ale căror acreditări expiră până la sfârşitul anului 2020.

Beijingul a declarat că jurnaliştilor expulzaţi nu li se va permite să lucreze în China continentală, Hong Kong sau Macao. Se aşteaptă ca expulzarea să afecteze cel puţin 13 jurnalişti, potrivit Clubului Corespondenţilor Străini din China.