Secretarul Energiei din SUA: încă sunt posibile sancţiuni împotriva Nord Stream 2

(Getty Images)

Washingtonul încă ar putea impune sancţiuni cu privire la construirea unui gazoduct între Rusia şi Germania, pe sub Marea Baltică, a declarat secretarul american al Energiei, Rick Perry, potrivit RFE/RL.

Cu ocazia unei vizite efectuate joi în Varşovia, Perry a declarat reporterilor că nu vede “niciun semnal că vom ajunge vreodată în punctul în care să putem susţine Nord Stream 2”, un gazoduct lung de 1.230 km care este promovat de Kremlin.

“Sancţiunile sunt o opţiune pe care [preşedintele american Donald Trump] a menţinut-o”, a adăugat el.

Statele Unite şi Polonia, precum şi statele baltice şi alte câteva ţări UE, şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la acest proiect, care va evita conductele de gaz existente ce trec prin Ucraina şi va creşte dependenţa energetică a Europei de Rusia.

Anul trecut, Trump a semnat o lege care îi dă dreptul să sancţioneze companii implicate în proiectul Nord Stream 2, care este condus de gigantul rus Gazprom şi câţiva investitori europeni.

Kremlinul a precizat că ameninţările SUA au o motivaţie economică şi reprezintă o încercare de a promova gazul natural lichefiat american în Europa.

În timpul vizitei lui Perry în Varşovia, SUA şi Polonia au semnat o declaraţie privind îmbunătăţirea cooperării în domeniul securităţii energetice, în condiţiile în care polonezii încearcă să îşi diversifice sursele de aprovizionare cu energie şi să nu se bazeze atât de mult pe Rusia.

“Securitatea energetică necesită diversitate energetică. Acesta este motivul pentru care ne opunem proiectului Nord Stream 2, care va amplifica dependenţa energetică periculoasă pe care multe naţiuni europene o au faţă de Federaţia Rusia”, a susţinut Perry la ceremonia de semnare, la care a participat alături de preşedintele polonez Andrzej Duda.

Ca parte a acordului pe 24 de ani, aproximativ 41 miliarde de metri cubi de gaz natural lichefiat american vor fi livraţi în Polonia de la Cheniere Marketing Internaţional, cu sediul în statul american Texas.

Acesta este cel de-al doilea acord încheiat în ultima perioadă de compania de gaz poloneză de stat PGNiG, care, în luna octombrie, a încheiat un alt acord, pe o durată de 20 de ani, cu firma americană Venture Global LNG pentru livrarea a aproximativ 2 milioane de tone de gaz natural lichefiat pe an.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Externe