Şeful CSM, Marius Tudose, a sesizat Curtea Constituţională în cazul Şova

Marius Tudose
Marius Tudose (Epoch Times România)

UPDATE - CCR a stabilit cp va analiza pe 8 aprilie sesizarea înaintată de şeful Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, referitoare la soluţionarea unui posibil conflict juridic de natură constituţională în cazul Şova, potriviti Agerpres.

***

Preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii, Marius Tudose, a sesizat luni Curtea Constituţională cu o cerere de soluţionare a posibilului conflict juridic de natură constituţională dintre autoritatea judecătorească şi puterea legislativă, în cazul senatorului Dan Şova, reiese dintr-un comunicat de presă.

Marius Tudose a solicitat CCR "să constate existenţa unui conflict de natură juridică constituţională între menţionatele autorităţi publice, în măsură să împiedice autoritatea judecătorească să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale şi legale cu care a fost învestită, în vederea restabilirii ordinii constituţionale care trebuie să existe între autorităţile publice".

Decizia luată de CSM are loc după ce procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, i-a trimis o scrisoare lui Marius Tudose în care îi solicita acestuia să sesizeze CCR în vederea soluţionării acestui conflict de natură constituţională, ca urmare a faptului că Senatul a refuzat să răspundă cererii formulate de procurorii DNA în cazul senatorului PSD, Dan Şova, acuzat de căpuşarea complexurilor Rovinari şi Turceni.

Dintr-un total de 151 de senatori prezenţi în sală, 79 au votat pentru ridicarea imunităţii lui Dan Şova, 67 împotrivă şi 5 s-au abţinut. Conform Constituţiei, "hotărârile se adoptă cu votul majorităţii membrilor prezenţi din fiecare Cameră", ceea ce înseamnă că în cazul de faţă erau necesare doar 77 de voturi.

Pe de altă parte, Regulamentul Senatului susţine, contrar prevederilor din Constituţie, că o astfel de hotărâre se adoptă cu votul majorităţii tuturor senatorilor, nu doar a celor prezenţi - adică un număr de 85 de voturi având în vedere că avem un total de 168 de senatori.

Deşi Constituţia ar trebui să primeze, nu acesta a fost cazul în speţa Dan Şova, astfel că senatorul PSD a scăpat de arestarea preventivă.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Interne