Şeful Mediului: PSD a subminat oprirea defrişărilor ilegale. Acum primesc “mesaje” că nu e bine să îndreptăm situaţia

Costel Alexe
Costel Alexe (Epoch Times România)

Ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Costel Alexe, a afirmat, sâmbătă, în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la Iaşi, că fosta guvernare PSD a depus mari eforturi pentru a submina eforturile de oprire a defrişărilor ilegale de păduri şi a precizat că primeşte zilnic “tot felul de mesaje” referitoare la măsurile ce urmează a fi luate pentru a pune capăt jafului pădurilor.

“Cu siguranţă, la momentul la care vorbim se fac defrişări. Nu aveau cum să fie stopate într-o lună de zile. Dacă aţi observat, la nivel naţional, cred că administratorii fondurilor private, tot felul de entităţi din astea juridice ale marilor procesatori, aproape că mă atacă zilnic, zilnic, pentru că nu le convine să operaţionalizăm cât mai repede programul SUMAL care a fost tergiversat trei ani la rând, care în mod normal avea ca dată de operaţionalizare iulie anul viitor, şi ne-am propus împreună cu STS-ul să îi dăm drumul în luna aprilie sau în mai. Pentru că din momentul ăla orice cantitate de lemn din păduri până la operatorul primar va fi supravegheată. Şi mai este o chestiune. Avem în curs pentru acest an o procedură prin care să nu mai fim singura ţară din Europa care îşi vinde lemnul pe picior, ci el trebuie să fie vândut în rampă şi fasonat”, a declarat Costel Alexe.

De asemenea, ministrul Mediului a lansat un atac la adresa PSD-ului, acuzând partidul condus de Marcel Ciolacu că a blocat intenţionat Sistemul de Urmărire a Materialului Lemnos (SUMAL) şi a ştirbit enorm din atribuţiile Gărzilor forestiere pentru ca acestea să nu poată funcţiona la parametri optimi.

“Imaginaţi-vă că în trei ani de guvernare social democrată SUMAL-ul a fost efectiv blocat. Era un operator privat care l-a dezvoltat, l-au dus la STS, l-au subfinanţat, au scos hărţile satelitare care dădeau alertă privind tăierile, pe care după aia Gărzile Forestiere trebuiau să verifice dacă sunt legale sau ilegale, Inspectorul pădurii nu a mai funcţionat, nu au mai finanţat absolut niciun studiu în ceea ce priveşte tot ceea ce înseamnă dezvoltarea politicilor silvice din România, în 2018 au modificat ordinul de înfiinţare a Gărzilor forestiere şi le-au tăiat atribuţii, inclusiv de control, astfel că, dacă pe dumneavoastră vă prinde sub o formă sau alta cu un camion de lemn, aproape că plecaţi cu el acasă, nu vi-l mai confiscă nimeni. Atât de mult au ştirbit atribuţiile pe care le aveau Gărzile forestiere”, a explicat Costel Alexe.

În plus, şeful Mediului a susţinut că a primit diverse mesaje legate de faptul că poziţia adoptată de minister faţă de oprirea defrişărilor ilegale nu este una bună.

“Din fericire, spre deosebire de alţi colegi din guvern, nu am primit încă ameninţări cu moartea, dar primesc în fiecare zi tot felul de mesaje că direcţia prin care merge Ministerul astăzi şi ceea ce vrem noi să scoatem la suprafaţă, tot ce înseamnă trasabilitatea lemnului în România, nu este una bună”, a punctat Costel Alexe.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne