Seismul politic din China continuă: magnatul chinez Liu Han, condamnat la moarte


Într-o imagine luată la 5 martie 2012, Zhou Yongkang, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, participa la sesiunea de deschidere a Congresului National Popular, la Sala Mare a Poporului din Beijing
Într-o imagine luată la 5 martie 2012, Zhou Yongkang, membru al Comitetului Permanent al Biroului Politic al Partidului Comunist Chinez, participa la sesiunea de deschidere a Congresului National Popular, la Sala Mare a Poporului din Beijing (Liu Jin / AFP / Getty Images)

Până în 2012 Liu Han era unul dintre cei mai bogaţi şi mai puternici oameni din China, datorită relaţiei de prietenie cu fostul ţar al serviciilor de securitate Zhou Yongkang. Odată cu arestarea acestuia, vasta reţea de influenţă patronată de fostul şef al Securităţii s-a prăbuşit şi ea.

Liu Han a fost însă condamnat la moarte vineri, 23 mai, de către un tribunal din Sichuan (vestul Chinei). "Am fost prins în capcană" a strigat plângând Liu, în vârstă de 48 de ani, atunci când judecătorii au citit verdictul.

Societatea chineză se află sub controlul strict al Partidului Comunist, iar Justiţia nu face nici ea excepţie de la această regulă. Deşi oficial sunt acuzaţi de corupţie, Yongkang şi asociaţii săi au început să fie vânaţi după instaurarea la putere a actualului lider chinez Xi Jinping, care-l bănuieşte pe fostul şef al Securităţii de complot împotriva sa, inclusiv o încercare de lovitură de stat.

Împreună cu Liu Han au fost condamnaţi la moarte fratele său, Liu Wei şi alţi trei asociaţi ai lor, vinovaţi de nouă crime. Ei au construit şi condus o organizaţie mafiotă ale cărei tentacule se întindeau de la Sichuan în capitala Beijing şi în tot restul Chinei.

Liu Han este fondatorul Grupului Hanlong, un enorm conglomerat din China, care a început cu industria minieră şi apoi şi-a extins activităţile în alte sectoare, notabil construcţii şi energie. Ca mulţi alţi oligarhi din China, Liu s-a bucurat de protecţia unor puternici politicieni, fără de care, susţin criticii săi, nu ar fi făcut avere. Bossul acestuia era Zhou Yongkang, fostul şef al securităţii, care este de câteva luni arestat.

Zhou Yongkang, în vârstă de 71 de ani, este unul dintre oficialii de cel mai înalt rang din Partidul Comunist aflat acum în centrul celui mai mare scandal de corupţie din China din ultimele şase decenii. Zhou Yongkang a fost şeful aparatului de securitate al Partidului Comunist până în noiembrie 2012, când s-a instalat o nouă conducere.

Condamnarea lui Lui Han este o nouă etapă a războiului care se duce la vârf în Partidul Comunist Chinez, precum şi un avertisment către vasta reţea de acoliţi ai lui Zhou Yongkang, mulţi aflaţi deja în arest.

Luptele interne au izbucnit pe scară largă în Partidul Comunist Chinez atunci când aripa "dură" din Partid - formată din Yongkang, fostul preşedinte Jiang Zemin şi magnatul Bo Xilai - a hotărât să înceapă un război cu aripa "soft", formată din fostul prmeier Wen Jiabao, fostul preşedinte Hu Jintao, actualul preşedinte Xi Jinping, şi alţii. În mijlocul acestei lupte de putere de la vârful celui mai puternic stat al momentului se află crimele împotriva unui grup benign de oameni - aderenţii Falun Gong, măcelăriţi în China de gaşca lui Zhou Yongkang - numită şi "Banda de la Shanghai". Aripa din care face parte Zhou Yongkang încearcă să ascundă milioane de crime, în timp ce facţiunea reformatoare, neimplicată în măcel, încearcă să salveze Partidul Comunist, aruncându-i din barcă pe "duri".

De-a lungul ultimilor ani conflictul a ajuns chiar la încercări de lovituri de stat şi atentate (nereuşite) împotriva actualului lider chinez Xi Jinping şi predecesorului său, Hu Jintao.

De când a devenit şef al partidului la sfârşitul anului 2012 şi apoi preşedinte cu un an în urmă, Xi Jinping a declarat că va rezolva problema corupţiei dând jos atât "tigri" (lideri de vârf ai Partidului) puternici cât şi umilele "muşte". Campanii ale Partidului Comunist vizează de fiecare dată doar adversari politici.

Conform mass media chineză Zhou Yongkang îl însărcinase pe Liu Han să-l "protejeze" pe fiul lui, Zhou Bin, care a fost de asemenea arestat.

În timpul procesului, care a durat 17 zile, Liu Wei a spus că a fost forţat să mărturisească sub tortură şi cu ameninţări cu moartea la adresa familiei sale. South China Morning Post din Hong Kong, susţine că peste 150 de lideri comunişti de rang înalt, inclusiv un vice - preşedinte al Curţii Supreme s-au ocupat de procesul lui Liu Han şi Liu Wei.

Hanlong Group a fost condamnat la plata unei amenzi de 300 de milioane de yuani (35 de milioane de euro). Împreună cu cei doi fraţi Liu, care au fost găsiţi vinovaţi de 13 infracţiuni diferite, au fost judecate alte 36 de persoane. În afară de cele cinci condamnări la moarte, instanţa a impus sute de ani în închisoare pentru ceilalţi inculpaţi. Nu este clar dacă Liu intenţionează să facă apel.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

alte articole din secțiunea Externe